Breaking News

Turcan: Dacă Guvernul nu retrage ordonanțele pe justiție, PNL are forța și decizia să depună moțiune de cenzură

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susține că, în cazul în care Guvernul nu va retrage proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea și modificarea Codului penal, partidul pe care îl conduce are „forța și decizia” de a depune în Parlament o moțiune de cenzură.

„Împreună cu USR am avea numărul de semnături necesar pentru inițierea unei moțiuni de cenzură. În același timp, moțiunea de cenzură se depune împotriva Guvernului și aceste două ordonanțe (privind grațierea și modificarea Codului penal — n.r.) nu sunt ordonanțele domnului Iordache pe persoană fizică, ministru al Justiției pentru o perioadă, sunt ordonanțele Guvernului României. Deci, ca atare, dacă aceste ordonanțe nu vor fi retrase, PNL va avea forța și decizia de a merge în Parlament cu această moțiune de cenzură tocmai pentru a încerca să determinăm Guvernul să revină asupra unei măsuri greșite. Cum ar putea Guvernul domnului Dragnea să revină asupra unei măsuri care îl salvează pe domnul Dragnea în persoană? Căzând, în Parlament. Acesta este scopul moțiunii de cenzură — să dăm jos Guvernul, pentru că nu este un guvern preocupat pe termen lung de măsurile economice și de creșterea bunăstării, este un guvern preocupat pentru salvarea domnului Dragnea, personal”, a declarat Raluca Turcan, miercuri, într-o emisiune la Gândul Live.

Liderul liberalilor și-a exprimat convingerea că PNL va susține fără ezitare o moțiune de cenzură, menționând că joi urmează să aibă loc o ședință a Comisiei de reunificare a partidului.

„Am convingerea că PNL, fără ezitare, va susține o moțiune de cenzură, că PNL își va asuma această bătălie, dacă vreți, pentru o Românie democratică, pentru un stat funcțional, pentru o lege care să fie aceeași pentru toți cetățenii țării”, a mai spus Raluca Turcan.