Manifestare dedicată scriitorului Ion Creangă

Miercuri, 1 martie, începând cu ora 13.00, în Sala “Vasile Pogor” a Palatului Roznovanueste programată o manifestare aniversară, dedicată împlinirii a 180 de ani de la naşterea scriitorului Ioan Creangă. Evenimentul, organizat de Primăria municipiului Iaşi, alături de Muzeul Literaturii Române Iaşi, Uniunea Scriitorilor din România – filiala Iaşi şi Asociaţiunea ASTRA – Despartamantul “M. Kogălniceanu”, va fi moderat de Valentin Talpalaru, muzeograf în cadrul Muzeului Literaturii Române Iaşi, şi va cuprinde, pe lângă alocuţiunile organizatorilor, şi momentul decernării medaliilor omagiale “Ion Creangă 180”, ce vor fi oferite personalităţilor şi instituţiilor care au contribuit în mod esenţial la prezervarea, promovarea şi diseminarea operei marelui prozator. (E.M.)