Amenzi sau reducerea fondurilor europene, în discuția Parlamentului European pentru sancționarea statelor UE ce nu primesc refugiați

 

Parlamentul European (PE) va lua în discuție eliminarea amenzilor prin care Comisia Europeană dorește să fie penalizate statele membre care nu acceptă să primească refugiați conform unor noi cote obligatorii, însă vor fi examinate în schimb alternative de sancționare a acestor state, cum ar fi blocarea fondurilor structurale, a anunțat joi raportoarea PE pe această temă, eurodeputata liberală suedeză Cecilia Wikstrom, citată de agenția EFE.

Printre propunerile avansate în vederea revizuirii regulamentului de la Dublin (ce reglementează soluționarea cererilor de azil în Uniunea Europeană), Comisia Europeană a cerut instituirea unui mecanism automat și permanent de împărțire prin cote obligatorii între statele Uniunii Europene a solicitanților de azil care vor ajunge de acum înainte în blocul comunitar, precum și obligarea statelor membre care nu acceptă acest mecanism să plătească amenzi de 250.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat.Noul sistem de cote obligatorii de refugiați vine suplimentar față de cel adoptat în luna septembrie 2015 și care prevede redistribuirea a 160.000 de migranți.

Dar în opinia eurodeputatei Cecilia Wikstrom, „nu este etic să pui un preț pe o persoană” și în locul amenzii de 250.000 de euro ar trebui căutate măsuri alternative, cum ar fi blocarea fondurilor structurale pentru țările care nu acceptă să preia migranți conform unor cote obligatorii, idee care de altfel a mai fost avansată în trecut de diverși oficiali europeni.

Mai mult decât atât, în textul pe care-l va prezenta Parlamentului European, eurodeputata suedeză cere să se elimine verificările efectuate în prezent asupra refugiaților care sunt relocați în alte țări din UE. Aceste verificări sunt efectuate de țările membre pentru a vedea dacă un migrant prezintă riscuri de securitate și dacă el îndeplinește condițiile pentru a primi azil.

Conform propunerii Comisiei Europene privind cotele obligatorii permanente, fiecărei țări a Uniunii Europene i se va aloca un procent din totalul migranților extracomunitari veniți în UE, pe baza unui algoritm ce va lua în calcul populația fiecărei țări, PIB-ul ei și numărul de refugiați deja primiți. Dacă numărul migranților veniți din afara UE ajunge la 150% din cota de referință a unei țări anume, atunci se va activa automat mecanismul de redistribuire a migranților. În propunerile pe care le va avansa Cecilia Wikstrom se solicită coborârea acestui procent la 100%.

Conform unor surse din Parlamentul European consulate de agenția EFE, propunerile eurodeputate suedeze se bucură de un sprijin substanțial din partea marilor grupuri politice din legislativul european.

Totuși, aceste propuneri ar putea suferi modificări în timpul dezbaterilor din plen, precum și în timpul negocierilor ulterioare din Consiliu, unde sunt reprezentate statele membre și unde îndeosebi cele patru țări ale grupului de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria) și-ar putea manifesta din nou respingerea față de impunerea unor cote de refugiați.

Aceste patru țări, împreună cu Austria, Bulgaria și Croația, au fost atenționate săptămâna trecută de Comisia Europeană, care a avertizat că ia în calcul inițierea unor proceduri de infringement împotriva statelor ce refuză să preia migranți conform cotelor obligatorii adoptate în septembrie 2015.

Decizia adoptată atunci prevede că până în septembrie 2017 trebuie relocați în statele UE 160.000 de refugiați aflați în taberele amenajate în Italia și Grecia. Conform datelor Comisiei Europene, până la 27 februarie 2017 au fost efectiv relocați numai 13.546. Austria, Polonia și Ungaria nu au preluat niciun refugiat din aceste cote, în timp ce Slovacia a preluat numai 16, Cehia 12, Croația 19 și Bulgaria 29. Conform acelorași date, România a preluat 568 de refugiați.