Secretarul general al ONU cere front comun împotriva dezastrelor naturale generate de schimbările climatice

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a lansat, sâmbătă, un apel statelor dezvoltate și companiilor să ajute popoarele cele mai sărace și pe cele mai vulnerabile să facă față amenințării în creștere a fenomenului schimbărilor climatice, relatează agențiile de presă, pe marginea conferinței Națiunilor Unite, de la Sendai (nord-estul Japoniei), dedicată dezastrelor naturale.

Este responsabilitatea fiecăruia să prevină dezastrele naturale, a declarat Ban Ki-moon, la Sendai, cu prilejul Conferinței Națiunilor Unite pentru Reducerea Dezastrelor, adăugând că trebuie, în primul rând, ajutate popoarele cele mai sărace și cele mai vulnerabile.

Fenomenul schimbărilor climatice intensifică riscurile față de milioane de oameni, în special în statele mici insulare și în zonele de coastă. Aceste state au nevoie de atenția noastră specială, iar reducerea riscurilor privind producerea unor dezastre naturale este interesul fiecăruia și este misiunea fiecăruia, a declarat Ban Ki-moon, care s-a întâlnit, în timpul conferinței, cu președintele statului Vanuatu, Baldwin Lonsdale, a cărui țară a fost lovită de distrugeri extinse de ciclonul Pam.

Un cutremur într-o țară zdruncină piețele financiare în alta. Furtunile tropicale dintr-o anumită regiune pot cauza turbulențe în alta, a mai declarat secretarul general al ONU, subliniind că este nevoie de investiții inteligente în afaceri și investiții înțelepte pentru salvarea vieților omenești, pentru că reducerea dezastrelor naturale este o luptă în prima linie împotriva efectelor schimbărilor climatice, relatează DPA.

Oficialul Națiunilor Unite a menționat că pagubele provocate de dezastrele naturale se cifrează anual la aproximativ 300 de miliarde de dolari, potrivit DPA.
Cu același prilej, președintele statului Vanuatu a luat cuvântul și a cerut ajutor comunității internaționale în urma distrugerilor provocate de ciclonul Pam. ‘Adresez un apel, în numele guvernului și poporului din Vanuatu, comunității internaționale pentru a ne da o mână de ajutor să facem față calamităților care ne-au lovit’, a declarat președintele Baldwin Lonsdale, în prima parte a discursului său la Sendai, relatează AFP.