Codul Contravenţional va fi publicat în Monitorul Oficial într-o ediţie reeditată

Codul Contravenţional va fi publicat mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova într-o ediţie reeditată, care va include toate modificările operate anterior de către Parlament, informează MOLDPRES.

Noua redacţie cuprinde normele de drept ce stabilesc principiile şi dispoziţiile generale în materie contravenţională, faptele ce constituie contravenţii şi sancţionarea acestora. Codul vizează atît persoanele fizice, cît şi cele juridice.

În noul cod, s-a stabilit că o unitate convenţională va fi egală cu 50 de lei. Astfel, a fost mărit cuantumul pedepselor contravenționale pentru persoane fizice de la 150 la 500 de unități convenționale, iar pentru persoanele cu funcție de răspundere și cele juridice de la 500 la 1 500 de unități convenționale.

În document au fost modificate și amenzile pentru încălcarea legislaţiei muncii și a legislaţiei cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, care se va sancţiona cu amendă de la 60 la 84 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 210 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 210 la 270 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

De asemenea, vor fi majorate amenzile pentru munca nedeclarată, achitarea salariului sau a altor plăţi fără reflectarea acestora în evidenţa contabilă, desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător şi încălcarea legislaţiei şi a regulilor din domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Totodată, au fost introduse măsurile de siguranță ce prevăd confiscarea specială, demolarea construcțiilor neautorizate și defrișarea arborilor și arbuștilor ş.a.

Documentul intră în vigoare astăzi, 16 martie curent.