Dodon a cerut în mod oficial statut de observator pentru Republica Moldova în cadrul Uniunii Eurasiatice

Șeful statului moldovean, Igor Dodon, a solicitat oficial Uniunii Economice Euroasiatice să acorde statut de observator Republicii Moldova, într-o scrisoare adresată președintelui Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, Almazbek Atambaev, potrivit Deschide.md și Europa Liberă.

Scrisoarea este datată 21 martie, dar a fost postată miercuri pe pagina de internet a președinției de la Chișinău.

În comunicatul președinției moldovene se arată că se așteaptă ca această cerere să fie discutată la sfârșitul lunii mai, cu ocazia summitului Uniunii.

În același timp, la Chișinău va avea loc în data de 3 aprilie un forum economic internațional la care va participa și președintele colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Sarkisean.

Potrivit lui Dodon, Republica Moldova ar trebui să colaboreze atât cu Estul, cât și cu Vestul, iar acest parteneriat ar trebui să urmărească exclusiv interesele republicii.

Din 2014, Republica Moldova a semnat un Acord de asociere cu Uniunea Europeană, care implica și un acord de liber schimb.

Uniunea Economică Eurasiatică este cel mai recent proiect regional al Kremlinului, formată cu Belarus, Kazahstan, Armenia și Kârgâzstan și condusă de Rusia. Unii dintre observatorii occidentali consideră această structură de cooperare regională drept un instrument prin care Vladimir Putin vrea să reclădească un nou imperiu pe ruinele fostului URSS.