Consiliul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană se va reuni, săptămîna viitoare, la Bruxelles

Chiril GaburiciPremierul Chiril Gaburici a prezidat şedinţa Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană, în contextul pregătirilor pentru reuniunea Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, care va avea loc la 16 martie, la Bruxelles, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.Participanții au discutat despre evoluțiile realizării Acordului de Asociere, precum și prioritățile pe termen scurt, care vor forma agenda de activitate a instituțiilor naționale vizate, avînd în vedere reluarea activității Parlamentului de la Chișinău.În cadrul discuțiilor privind punerea în aplicare a prevederilor referitoare la Zona de Liber Schimb cu UE, viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, a prezentat un raport cu privire la ultimele evoluţii ale comerţului Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.„Comerţul cu UE este în creştere. Uniunea Europeană este cel mai mare importator al produselor moldovenești. Mai mult ca atît, această tendinţă se consolidează. Pe parcursul anului trecut, în comparație cu 2013, exporturile totale în UE au crescut cu 9,6%, iar importurile cu 3,9 la sută. Astfel, miturile răspîndite înainte de semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, precum că ţara noastră va fi invadată de produse ieftine şi necalitative, nu s-au adeverit”, a concluzionat Octavian Calmîc.Prim-ministrul Chiril Gaburuci a solicitat mobilizarea tuturor autorităților naționale în vederea asigurării valorificării pe deplin a oportunităților pe care le oferă Acordul – o condiție importantă fiind calitatea ajustării legislației naționale la standardele și principiile europene.