MEN: Reînscrierile în învățământul preșcolar vor începe luni, înscrierile din 22 mai

 

Reînscrierile copiilor în învățământul preșcolar vor începe luni, iar înscrierile din 22 mai, informează MEN.

„În vederea cuprinderii în învățământul preșcolar a copiilor cu vârste între 3 și 6 ani vor avea loc, succesiv, următoarele etape la nivelul fiecărei unități de învățământ: reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an școlar și doresc să o frecventeze și în anul școlar 2017-2018, respectiv înscrierea copiilor nou-veniți. Reînscrierile vor începe în data de 8 mai, iar înscrierile se vor derula începând cu 22 mai”, precizează sursa citată.

Potrivit MEN, ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) și grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252/2012 și în limita locurilor disponibile, pot fi înscriși în grupa mică și copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani.

„În situația în care, într-o unitate de învățământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, repartizarea copiilor se va face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil. Pentru asigurarea transparenței procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităților de învățământ preșcolar vor afișa, la vedere, pentru toți cei interesați, următoarele informații: capacitatea instituției (număr de copii pentru care a fost proiectată), numărul de locuri aprobat prin planul de școlarizare pentru anul școlar 2017-2018 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare), criteriile generale și criteriile specifice pentru înscrierea copiilor, numărul de copii reînscriși/înscriși zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil”, adaugă sursa citată.

Criteriile specifice de departajare, elaborate de fiecare unitate de învățământ preșcolar, aprobate de Consiliul de administrație al acesteia și avizate de consilierul juridic al Inspectoratului școlar Județean/al municipiului București până la data de 19 mai, nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri.

Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.