PSD: Aplicația Start-up Nation poate fi testată până duminică; startul oficial al programului va fi dat joia viitoare

PSD anunță că startul oficial programului Start-Up Nation – un angajament politic definit prin finanțarea în limita maximă a 200.000 de lei, pentru fiecare nouă firmă/afacere înființată în acest an – va fi dat săptămâna viitoare, iar de vineri până duminică aplicația este operațională și orice potențial beneficiar o poate testa.

„De astăzi (vineri — n.r.) și până duminică este operațională aplicația Start-up Nation și orice potențial beneficiar o poate testa accesând link-ul https://testaresun.aippimm.ro/. În acest mod fiecare antreprenor sau curios are posibilitatea să exerseze, să verifice și să evalueze online, un posibil proiect eligibil pentru finanțare. Startul oficial al programului Start-up Nation se va da joi, 15 iunie 2017, la ora 10,00”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de purtătorul de cuvânt al PSD Adrian Dobre.

Potrivit sursei citate, StartUp Nation este o promisiune importantă pe care PSD a făcut-o în timpul campaniei electorale și totodată unul dintre cele mai ambițioase programe de sprijinire a antreprenorilor români.

„Vrem ca tinerii să se implice, să-și facă firme, să dezvolte afaceri. Prin acest program îi sprijinim cu finanțarea nerambursabilă de până la 200.000 lei, pe proiect, și sunt convins că în scurt timp vom constata cu toții beneficiile, inclusiv în privința acelor tineri care doreau să plece din țară și cărora acest program le oferă opțiunea și sprijinul de a începe o afacere în România” a declarat Dobre.

Anul acesta, prin StartUp Nation — program care sprijină dezvoltarea capitalului autohton — se estimează finanțarea a 10.000 de noi business-uri, care vor crea cel puțin 10.000 de noi locuri de muncă. Programul are o alocare de 1,7 miliarde lei, din surse bugetare naționale și fonduri europene, iar suma pe care un beneficiar o poate obține este de maxim 200.000 de lei. Înscrierea în program va fi deschisă public pentru 30 de zile și se face online, începând cu data de 15 iunie 2017, timp în care potențialii beneficiari vor înscrie planurile de afaceri, se mai spune în comunicat.