63 de unități de învățământ au primit certificatul de ”Școală Europeană”

Un număr de 63 de unități de învățământ au primit, joi, în cadrul unei festivități desfășurate la Palatul Parlamentului, certificatul de „Școală Europeană”, la eveniment participând și ministrul Educației, Pavel Năstase.

În cadrul ceremoniei, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale a premiat atât „pionierii” programelor europene în România — unitățile de învățământ preuniversitar care au demarat proiecte de cooperare chiar din primul an, 1997, cât și unitățile de învățământ care au derulat cele mai multe proiecte europene până în prezent.

„România s-a dezvoltat în acești ani în spiritul valorilor europene, al mentalității specifice acestui continent profund ancorat în cultură, tradiție, unitate și continuitate. Dumneavoastră, cei prezenți, astăzi, aici, ați contribuit la consolidarea specificului european și ați avut un rol covârșitor în promovarea valorilor noastre naționale. Sunteți generații de profesori și elevi dornice să mențină treaz și mereu productiv spiritul european”, a declarat ministrul Educației, Pavel Năstase, în cadrul ceremoniei.

Totodată, reprezentanții unităților de învățământ au primit diplome și din partea Comisiei de învățământ a Senatului.

„Poate că festivitatea aceasta se desfășoară sub un spectru al îngrijorărilor din afara granițelor școlii, dar uitați-vă cât este de important — școala își vede de rostul ei. Școala este instituția care ne dă sentimentul că țara întotdeauna prin școală își va găsi calea de normalitate, pentru că acolo se șlefuiesc talente, acolo cresc caractere și sigur că noi știm, fiecare dintre noi suntem dascăli, și știm că lucrul acesta nu se poate face peste noapte, nu se poate face fără eforturi și pentru ceea ce faceți dumneavoastră, doamnelor și domnilor profesori, nu pot decât să vă felicit și să vă mulțumesc”, a afirmat președintele Comisiei de învățământ a Senatului, Ecaterina Andronescu.

Fiecare unitate de învățământ care a primit certificatul „Școală Europeană — 2017” va intra și în posesia unei sume de 5.000 lei, oferiți de minister pentru dotări.

La ediția 2017 a competiției s-au înscris 117 unități de învățământ preuniversitar din 35 de județe și din București.

Competiția „Școală Europeană” se adresează tuturor unităților de învățământ preuniversitar care au fost și sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaționale și ethosului școlii.