Mihai Tudose, după învestire: Asigur că votul va fi valorificat printr-o guvernare profesionistă, responsabilă

 

Premierul Mihai Tudose le-a dat asigurări joi parlamentarilor, după votul de învestitură, că va avea „o guvernare profesionistă, responsabilă, efectiv îndreptată către cetățenii României”.

„Mulțumesc Parlamentului pentru votul de astăzi. Vă asigur că votul dumneavoastră va fi transformat și valorificat printr-o guvernare profesionistă, responsabilă și efectiv îndreptată către cetățenii României. Așa să ne ajute Dumnezeu. Dumnezeu să ajute România”, a spus, de la tribună, Mihai Tudose, după care și-a făcut cruce.

Guvernul condus de Mihai Tudose a primit joi votul de învestitură al Parlamentului. S-au înregistrat 275 de voturi ”pentru” și 102 ”împotrivă”. Două voturi au fost anulate.