Siegfried Mureșan: Solicit Guvernului să renunțe urgent la măsurile care inhibă mediul de afaceri și descurajează investițiile în economie

Desfășurarea activității economice în România nu trebuie să fie o povară nici pentru companiile deja existente în țara noastră, nici pentru investitorii străini care plănuiesc să investească în România, și de aceea cer Guvernului să renunțe urgent la măsurile din Programul de guvernare care descurajează mediul de afaceri să investească în economie și să creeze astfel noi locuri de muncă, susține, miercuri, într-un comunicat de presă, deputatul european Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European.

”Noul program de guvernare al PSD și ALDE este unul construit pe considerente economice și fiscale care inhibă investițiile și nu face altceva decât să slăbească din competitivitatea economiei și să crească presiunea pe investitorii privați și mediul de afaceri. Investițiile sunt esențiale pentru a avea creștere economică sustenabilă, iar interesul mediului de afaceri, în special al tinerilor antreprenori, pentru a porni sau a extinde o afacere este crescut, am văzut numărul mare, de peste 19.000 de proiecte înscrise la Programul ‘Start-up Nation’. Mediul de afaceri are nevoie de un cadru fiscal stabil și predictibil pentru a se dezvolta, nu de noi poveri fiscale și administrative. De aceea, cer Guvernului României să renunțe urgent la măsurile din Programul de guvernare care descurajează mediul de afaceri să investească în economie și să creeze astfel noi locuri de muncă”, a subliniat Mureșan.

Potrivit euro-deputatului, ”măsurile propuse de Guvernul PSD — ALDE oricum nu au fost validate în alegeri, ci introduse peste noapte, fără transparență și consultări publice și nu corespund cu realitatea economică și cu așteptările oamenilor după cum trebuie să se fi convins Guvernul și odată cu Programul ‘Start-up Nation'”.

„Desfășurarea activității economice în România nu trebuie să fie o povară nici pentru companiile deja existente în țara noastră, nici pentru investitorii străini care plănuiesc să investească în România. Combaterea corupției, asigurarea unui cadru fiscal stabil, investițiile și respectarea regulilor fiscale trebuie să fie principalele obiective ale unui guvern responsabil”, a precizat oficialul.

Siegfried Mureșan a adăugat, totodată, că o prioritate pentru Guvern trebuie să fie și atragerea fondurilor europene destinate IMM-urilor, investițiilor în infrastructură, cercetare, inovare, deoarece acestea sunt principalele domenii care generează locuri de muncă.

„Doar prin investiții în aceste domenii putem stimula creșterea economică și tocmai de aceea, ca negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul Uniunii Europene din 2018, am cerut și am obținut în proiectul de buget european creșterea alocărilor în aceste domenii. Guvernul României va trebui să depună eforturi să atragă toate fondurile europene pe care Uniunea Europeană ni le pune la dispoziție”, a spus Mureșan.