Ludovic Orban: Nicio instituție publică nu are bani suficienți de salarii până la sfârșitul anului

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi, într-o conferință de presă la Timișoara, că în urma intrării în vigoare a legii salarizării unitare de la 1 iulie, ”nicio instituție publică nu are banii necesari” plății retribuțiilor angajaților până la finele anului, ci doar până în luna septembrie, ”cel mult”.

”Aproape toate instituțiile publice, în urma adoptării legii salarizării, nu au buget la capitolul cheltuieli personal, nu au banii necesari pentru plata salariilor decât până cel târziu în luna septembrie”, a afirmat Ludovic Orban.

El a adăugat că fiecare instituție publică va trebui să opereze rectificări în care prima cheltuială pe care trebuie să o acopere este cea cu salariile, ”pentru că dacă nu dai salariile, înseamnă că dai foc la țară, în sectorul public”.

Liderul PNL a mai menționat că banii pentru plata salariilor bugetarilor vor trebui luați de la investiții.

”Asta înseamnă că se vor lua alți bani de la investiții, alți bani de la lucrările de mentenanță, calea ferată se va duce de râpă, drumurile se vor umple de gropi și spitalele vor fi în starea mizerabilă în care sunt ținute de autorități ca urmare a subfinanțării și calitatea serviciilor prestate către cetățean va fi diminuată”, a explicat Ludovic Orban.