Federația ”Solidaritatea Sanitară” începe joi seria protestelor din sănătate prin pichetarea simultană a Ministerului Muncii și Justiției Sociale (MMSJ) și a Ministerului Sănătății (MS), între orele 14:00 și 16:00, sindicaliștii fiind nemulțumiți de intenția Guvernului de a modifica statutul legal al salariului de bază, care va determina scăderi de peste 60% a veniturilor din sănătate, începând cu 1 ianuarie 2018.
Potrivit unui comunicat al Federației sindicale, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea de protest va continua și vineri, 29 septembrie, prin pichetarea acelorași ministere, dar în intervalul orar 9:00 — 11:00.
A doua etapă a protestelor în stradă o constituie participarea Federației ”Solidaritatea Sanitară” la mitingul din data de 4 octombrie 2017 dublată de posibilitatea desfășurării unui marș pentru sănătate.
„Motivul protestelor îl constituie nemulțumirea profunda a membrilor de sindicat față de prevederile legii 153/2017 (privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice n.r.) și de intenția Guvernului de a modifica statutul legal al salariului de baza, acestea determinând scăderi masive ale veniturilor majorității angajaților din sănătate, estimate la circa 60%, începând cu 1 ianuarie 2018″, se arată în comunicatul federației.
Principalele revendicări ale Federației ”Solidaritatea Sanitară”, „prezentate în mod repetat reprezentanților Guvernului”, se referă la renunțarea la măsura de creștere a impozitării salariului de bază (realizată prin introducerea contribuțiilor angajatorului în salariul de bază al angajatului) care determină o scădere medie a veniturilor cu 22%, dar și la renunțarea eliminării „de facto” a sporurilor pentru condițiile de muncă pentru angajații din sănătate, această măsură determinând o scădere medie a veniturilor cu 40%.
Pe de altă parte, sindicaliștii solicită menținerea drepturilor aferente tichetelor de masă, eliminarea acestora de la 1 ianuarie 2018 reprezentând o pierdere medie a veniturilor de 8%; menținerea programului de muncă al medicilor aferent normei de bază și gărzilor suplimentare în forma actuală, modificarea acestuia determinând o reducere medie a veniturilor medicilor care efectuează gărzi de 20%;introducerea personalului nemedical în anexa specifică sectorului sănătate și aplicarea sporurilor pentru întreg personalul din unitățile sanitare.
Nu în ultimul rând, angajații din sănătate cer menținerea drepturilor salariaților aferente concediilor de odihna suplimentare; introducerea măsurilor de reformă a relațiilor de muncă, conform propunerilor înaintate de Federația ”Solidaritatea Sanitară” la contractul colectiv de muncă.
Sindicaliștii precizează că, în funcție de rezultatul negocierilor de miercuri, 27 septembrie, cu premierul Mihai Tudose, și de cele ce se vor desfășura în zilele următoare, cu miniștrii responsabili, Consiliul de coordonare al federației sindicale va decide în data de 30.09.2017 în privința declanșării grevei.