Florian Bodog: Ziua Drapelului, o zi în care onorăm România, valorile ei și simbolul unității naționale

Ziua Drapelului este o zi în care onorăm România, valorile ei și simbolul unității naționale, a afirmat luni ministrul interimar al Sănătății, Florian Bodog.

Ziua Drapelului este un prilej de bucurie și mândrie pentru fiecare dintre noi. Este o zi în care înțelegem să lăsăm deoparte divergențele și punem, înainte de toate, datoria față de țară și patriotismul. Steagul tricolor ne aduce împreună și ne reamintește de drumul lung și greu pe care l-am parcurs spre unitate, libertate și democrație. Este o zi în care onorăm România, valorile ei și simbolul unității naționale, drapelul tricolor. Am convingerea că fiecare dintre noi contribuie, prin efortul lui, prin munca lui, la sporirea prestigiului României și onorează, astfel, drapelul național”, a scris Florian Bodog pe Facebook.

Ministrul interimar al Sănătății a transmis un mesaj și pentru medici și cadrele sanitare, despre care susține că „fac cinste României”.

„Gândul mă poartă la colegii mei, medicii, sprijiniți de întregul personal sanitar, care își fac datoria față de țară și față de români cu onoare și demnitate. Am convingerea că medicii noștri se ridică la înălțimea jurământului lor și, prin profesia lor, fac cinste României. La mulți ani, România!”, a mai scris Florian Bodog.