Indemnizațiile unice prevăzute pentru funcționarii publici disponibilizați vor fi reduse

Indemnizațiile unice prevăzute pentru achitarea funcționarilor publici disponibilizați vor fi reduse. Legea ce prevede acest lucru a fost publicată ieri în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.

Documentul stabileşte că funcţionarii publici care au fost sau vor fi disponibilizaţi în urma lichidării unor autorităţi publice, a reducerii efectivului de personal sau a lichidării postului, vor beneficia de indemnizaţii în funcție de vechimea în muncă.

Potrivit legii, bugetarii care au lucrat între doi și şapte ani, vor beneficia de o alocație în mărime de două salarii medii lunare. Iar cei care au o vechime de muncă între șapte și 15 ani vor primi de două ori mai mult. Bugetarii care au lucrat mai mult de 15 ani vor ridica șase salarii medii lunare. Indemnizațiile vor fi achitate în fiecare lună și nu concomitent, cum prevedea legislația până în prezent.

Legea mai stabilește că funcţionarii publici ajunşi la vârsta de pensionare îşi vor putea continua activitatea în aceeaşi autoritate încă cinci ani, cu doi mai mult decât prevedea anterior legislaţia.