Bușoi: Reducerea bugetului pentru infrastructură în București pune în discuție suspendarea primarului general

Președintele PNL București, Cristian Bușoi, afirmă, într-o scrisoare deschisă adresată primarului general Gabriela Firea, că reducerea bugetului pentru infrastructură, în condițiile traficului din Capitală, este ”ilogică administrativ” și pune în discuție suspendarea acesteia din funcție.

Cristian Bușoi îi atrage atenția primarului general al Capitalei că acționează împotriva obiectivelor urgente ale Capitalei, exemplificând faptul că la ultimele două rectificări bugetare s-au tăiat din fondurile pentru infrastructură sau alte domenii importante, banii fiind direcționați spre alte proiecte.

”Doamna primar Gabriela Firea, am aflat cu reală surprindere despre intenția dvs de a reduce, pentru a doua oară, în decurs de două luni, bugetul alocat infrastructurii Capitalei. (…) Vă atrag atenția că acționați vădit și în cunoștință de cauză împotriva obiectivelor urgente ale Capitalei. Tăiați fondurile de la priorități: infrastructura, trafic și modernizarea sistemului de alimentare termică și le direcționați spre proiecte care nu sunt urgente: monumente, biserici și o puzderie de ajutoare sociale inventate de administrația PSD în scop electoral. Amintesc că la rectificarea din 28 septembrie ați tăiat 175 de milioane de lei din fondurile pentru infrastructură și ați suplimentat cu 16,7 milioane de lei bugetul pentru biserici și Administrația Monumentelor. La această nouă rectificare reduceți, din nou, bugetul alocat pentru străzi și parcări, cu 20,8 milioane de lei, și, pentru ca incompetența să fie totală, reduceți fondurile alocate uneia dintre cele mai importante probleme ale Bucureștiului: sistemul de energie termică, de unde tăiați 69,5 milioane de lei, din totalul de 756,2 milioane de lei, partea cea mai mare a reducerii — 48,9 milioane de lei — fiind luată chiar de la modernizarea a 11 centrale termice din București”, se arată în scrisoarea semnată de Bușoi.

Cristian Bușoi susține că felul în care a acționat Gabriela Firea de la preluarea mandatului arată faptul că nu cunoaște sau nu este interesată să rezolve problemele Capitalei, iar din cauza acțiunilor întreprinse se poate pune în discuție suspendarea sa.

”Așa cum acționați de aproape 500 de zile, tăind banii de la infrastructură și modernizarea sistemului de energie termică și înființând o administrație paralelă cu 22 de cutii negre, care aspiră fonduri fără nicio transparență, demonstrează că acționați împotriva bucureștenilor. În ambele situații de mai sus, după 500 de zile de mandat, se poate pune în discuție suspendarea dvs din funcție, ca soluție pentru revenirea la prioritățile Capitalei”, precizează Cristian Bușoi.

Acesta îi solicită primarului general să revină la priorități și să prezinte public un răspuns referitor ”la două direcții de acțiune administrativă prioritară pentru Capitală” — ameliorarea traficului și investiția în refacerea sistemului de termoficare.

”Vă aduc la cunoștință că în acest moment mai bine de 1/3 din bugetul Capitalei îl consumați pe acțiuni administrative fără impact în soluționarea urgențelor Capitalei. Mai mult de 1/3, peste 1,6 mld de lei, din bugetul Capitalei îl cheltuiți pe ajutoare și stimulente sociale, biserici și subvenții”, se mai arată în scrisoarea deschisă a președintelui PNL București.

AGERPRES