Fostul primar al Bacăului, Romeo Stavarache, condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare

Romeo Stavarache, fostul primar al Bacăului timp de trei mandate, a fost condamnat vineri de Curtea de Apel Târgu Mureș la patru ani de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi timp de trei ani, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, sentința fiind definitivă. „Condamnă pe inculpatul pentru comiterea infracțiunii de luare de mită la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturilor. Aplică inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c din vechiul Cod penal pe o durată de 3 ani (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat prin prezenta. Constată că în cauză inculpatul a fost reținut 24 de ore în data de 26 iunie 2014, arestat preventiv de la 1 iulie 2014 la 3 septembrie 2014, arestat la domiciliu de la 4 septembrie 2014 la 3 februarie 2015 și de la 3 martie 2016 la 1 aprilie 2016 și supus măsurii preventive a controlului judiciar de la 2 aprilie 2016 până la data pronunțării prezentei. Deduce din pedeapsa aplicată acestui inculpat perioada executată de acesta în stare de reținere, arest preventiv și arest la domiciliu’, se arată în sentința pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, citată de Agerpres.