Senat: Liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii români, temă a întâlnirii dintre Tăriceanu și ambasadorul Canadei

Liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii români, cooperarea parlamentară între România și Canada, ratificarea Acordului economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre UE și Canada și a Acordului de parteneriat strategic între UE și Canada (SPA) au constituit temele abordate joi de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în cadrul întrevederii cu ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton, aflat într-o vizită de prezentare.

Potrivit unui comunicat al Senatului transmis joi AGERPRES, Tăriceanu a evidențiat relațiile de cooperare bune între România și Canada, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul organizațiilor internaționale, punând accent pe dimensiunea strategică a acestora.

De asemenea, Tăriceanu a amintit și rolul important pe care îl are comunitatea românilor din Canada pentru consolidarea relației dintre țări și a subliniat importanța găsirii unor mijloace adecvate pentru atragerea acestei comunități în dezvoltarea legăturilor bilaterale.

Președintele Senatului a arătat că Acordul Economic și Comercial Cuprinzător (CETA) a fost supus recent spre ratificare Parlamentului și a exprimat încrederea că intrarea acestui acord în vigoare, în perioada imediat următoare, va duce la sporirea și consolidarea relațiilor economice dintre România și Canada. Totodată, a considerat binevenită introducerea în 2018 a unei legături aeriene directe România-Canada.

Totodată, Tăriceanu a folosit acest prilej pentru a saluta implementarea cu succes, începând cu 1 mai 2017, a primei faze a procesului de liberalizare a vizelor pentru cetățenii români, exprimând încrederea că aceasta se va încheia cu succes în curând și se va trece la liberalizarea completă a regimului de vize, menționează sursa citată.

AGERPRES