Consilierul local Etienne Ignat a depus, miercuri, un proiect de hotărâre privind înscrierea Municipiului Iaşi în programul Waze Connected Citizens (CCP), creat de Google. În expunerea de motive, ataşată proeictului de hotărâre, iniţiatorul subliniază faptul că în acest moment, un număr de 90 de intersecții din municipiul Iași se află în proces de integrare într-un sistem UTC (Urban Trafic Control). Cu toate acestea, afirmă consilierul liberal, există multe intersecţii importante în Iaşi care trebuie îmbunătățite, atât prin optimizarea programelor de semaforizare, cât și prin introducerea de semaforizări, pentru a evita accidentele și ambuteiajele din trafic. „Primăria Municipiului Iaşi, în calitate de administrator al domeniului public, inclusiv al străzilor de pe raza municipiului Iaşi, este obligată să asigure servicii publice de calitate pentru ieșeni. Programul Connected Citizens (CCP) este unul dintre exemplele pozitive care ar putea ajuta comunitatea și traficul local din acest punct de vedere. Practic, CCP este un schimb gratuit de date cu două sensuri, ce permite factorilor decizionali ai autorităților locale municipale să obțină un impact comunitar concret”, declară consilierul local Etienne Ignat. Potrivit acestuia, înscrierea municipiului Iași în programul Waze Connected Citizens oferă numeroase beneficii. Printre acestea, faptul că Primăria Municipiului Iași poate furniza tuturor utilizatorilor aplicației Waze informații în timp real din trafic; Primăria Municipiului Iași poate prelua fluxul de date de la Waze, pe care să-l conecteze cu Sistemul de management al traficului, pentru a evita aglomerarea intersecțiilor. „Fluxul de date Waze (API Waze, XML localizat sau JSON GeoRSS) pune datele sale la dispoziția partenerilor pentru a le utiliza în mod gratuit, fiind actualizat la fiecare două minute. Datele pot fi utilizate pentru informații în timp real și pot fi agregate pentru analiză”, a mai spus consilierul Etienne Ignat. Waze a fost creat pe considerentul că toți lucrăm împreună. Un program pilot a fost demarat în orașul Rio de Janeiro, aratând că poate ajuta autoritățile locale și guvernamentale într-o determinare mai bună a condițiilor de trafic în timp real și interacțiunea lor cu acestea, indiferent de populație sau localizare. Potrivit statisticilor oficiale, peste 13.000 de mașini au fost înmatriculate la Iași de la începutul anului. În județul Iași, parcul auto are peste 160.000 de autoturisme. La nivelul municipiului Iaşi, în anul 2017, valoarea indicelui de motorizare a fost de 335 autoturisme la o mie de locuitori, prognoza pentru anul 2030 estimând o valoare medie de 417 autoturisme la o mie de locuitori. (Edmond Macri)