Liviu Dragnea nu crede că ar putea fi evitată înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind SPP

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că nu crede că ar putea fi evitată înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP).

„Nu cred că putem evita o comisie de anchetă parlamentară (…) L-am vazut pe domnul Vela că se agită să facă un fel de audiere să-l acopere pe domnul Pahonţu. Cred ca trebuie făcută o comisie parlamentară de anchetă (privind activitatea SPP – n.r.)”, a afirmat Dragnea, la Palatul Parlamentului.

El a spus că va merge la Comisia de apărare de la Senat pentru a fi audiat pe acest subiect.

„Nu avem cum să evităm pentru că încep să apară din ce în ce mai multe lucruri. Se pare ca acolo sunt lucruri mult mai grave decât bănuiam noi”, a adăugat Liviu Dragnea, referindu-se la înfiinţarea unei comisii de anchetă privind activitatea SPP. AGERPRES