Breaking News

Theresa May vrea să menţină mandatul european de arestare şi legăturile cu Europol după Brexit

Premierul britanic Theresa May va anunţa sâmbătă, în cadrul unui discurs la Munchen, că doreşte menţinerea mandatului european de arestare şi legăturile Marii Britanii cu Oficiul European de Poliţie (Europol) după Brexit, potrivit unor surse guvernamentale citate de publicaţia The Sunday Times.

Theresa May va aborda în detaliu „parteneriatul de securitate” pe care Marea Britanie vrea să-l menţină cu Uniunea Europeană după Brexit şi va sublinia importanţa colaborării cu Europol, agenţia UE care răspunde de aplicarea legii, sprijinind statele membre în lupta împotriva terorismului şi a formelor grave de criminalitate internaţională.

Potrivit sursei citate, premierul britanic va declara la Munchen că mandatul european de arestare a ţinut în siguranţă cetăţenii britanici şi va demonstra că ţara sa poate beneficia de pe urma cooperării apropiate cu Bruxelles-ul.

În perioada 2016-2017, 196 de persoane au fost arestate în baza mandatului european, în urma unor cereri din partea autorităţilor britanice, date în creştere cu aproape 30% faţă de anii precedenţi.

Theresa May va prezenta o „ofertă semnificativă” Uniunii Europene pentru a continua cooperarea în materie de securitate, inclusiv o legătură cu serviciile britanice de informaţii, potrivit unor oficiali guvernamentali.

Majoritatea partizanilor Brexit se opun apartenenţei Marii Britanii la regimul mandatului european de arestare, argumentând că implică jurisdicţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJEU). Potrivit criticilor, acest lucru ar conduce la trimiterea unor cetăţeni britanici în ţări europene pentru a fi judecaţi în baza unor dovezi greu de accesat de către autorităţile de la Londra.

„Indiferent de utilitatea mandatului de arestare, este imperativ să ne asigurăm că jurisdicţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu prevalează”, a declarat David Jones, fost ministru britanic pentru Brexit.

Discursul Theresei May de la Munchen de sâmbătă va fi primul dintr-o serie de cinci în următoarele trei săptămâni, în cadrul unei campanii denumite „Drumul către Brexit” de către Executivul de la Londra.

Premierul Marii Britanii va prezenta poziţia ţării sale privind relaţia cu Uniunea Europeană după Brexit, iar principalele subiecte care vor fi abordate sunt securitatea, transferul de putere la nivelul unor instituţii de stat, drepturile angajaţilor şi comerţul.

Marea Britanie speră că va încheia în luna martie un acord privind perioada de tranziţie post-Brexit şi că va ajunge la o înţelegere privind relaţiile comerciale pe termen lung până la finele acestui an.