Breaking News

Koveşi, Hellvig şi Coldea, audiaţi la DIICOT în dosarul „Black Cube”

SRI a confirmat imediat după apariţia informaţiei prezenţa directorului Eduard Hellvig la audieri la DIICOT în dosarul Black Cube. „Domnul director al Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a fost la data de 28 februarie la sediul DIICOT, pentru a da declarații în legatură cu dosarul Black Cube. În cadrul declaraţiilor, domnul Eduard Hellvig a reiterat faptul că nu are nicio implicare în acest dosar şi că îşi exprimă totala disponibilitate pentru a sprijini orice instituşie a statului român în demersurile sale legale”, a declarat Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI. Directorul SRI Eduard Hellvig, şefa DNA Laura Codruţa Kovesi şi fostul prim-adjunct Florian Coldea au fost audiaţi la DIICOT în regim de VIP. Aceste audieri ar fi avut loc în ultimele două săptămâni, conform unor surse judiciare citate de Mediafax. Audierile au avut loc în mare secret, procurorii DIICOT acţionând în aşa fel încât prezenţa lor să nu fie sesizată de presă sau de opinia publică. Potrivit surselor citate, directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a fost audiat, în calitate de martor, în data de 28 februarie, iar fostul adjunct al SRI, Florian Coldea a ajuns la sediul DIICOT în data de 8 martie. Numele celor doi au fost menţionate, în diferite declaraţii date de martori în dosar.  Aceleaşi surse au declarat că Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a fost audiată marţi, 13 martie la sediul DIICOT. Nici cele trei persoane şi nici DIICOT nu au confirmat aceste informaţii, biroul de presă al parchetului afirmând că nu comentează. Dosarul Black Cube a fost deschis în anul 2016 şi vizează încercări de intimidare la adresa procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Doi cetăţeni israelieni, angajaţi ai societăţii Black Cube şi-au recunoscut faptele, fiind condamnaţi la închisoare cu suspendare. Cercetările au continuat însă pentru fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, fiind suspectat că ar fi intermediat legătura între cei care voiau să afle informaţii despre Laura Codruţa Kovesi şi angajaţii firmei. Dragomir a fost arestat câteva luni în dosar. Recent, fostul ofiţer SRI a acuzat DIICOT că tergiversează cercetările în dosar, solicitând trimiterea acestuia în instanţă. (sursa: www.b1.ro)