Manifestarea de la Chişinău: „Basarabia vrea la ţara mamă. Ruşine Parlamentului de la Chişinău”

 

Aflat în arest la domiciliu, ex-primarul Dorin Chirtoacă, le-a vorbit celor prezenţi la manifestanţia, dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, de la Chişinău, despre momentul din 2007 şi a cerut Unirea.

„În 2007 am mers să depunem flori şi am fost arestaţi, am sărbătorit Unirea fiind arestaţi. Am construit la gară monumentul în memoria victemelor deportărilor comuniste. Unire!”, a declarat Dorin Chirtoacă, potrivit Unimedia.

Deputata PLDM, Maria Ciobanu a contestat decizia Parlamentului de la Chişinău de a nu organiza o şedinţă solemnă.

„Basarabia vrea la ţara mamă. Ruşine Parlamentului de la Chişinău că nu au dorit organizarea unei şedinţe solemne. Vor ei sau nu, dar oricum idealul nostru comun va fi realizat”, a spus Maria Ciobanu.