Peste două sute de elevi din toate judeţele ţării participă, în perioada 3 – 6 aprilie, la Olimpiada Naţională de Istorie în Alba Iulia, „Oraşul Marii Uniri”, deschiderea festivă a acesteia având loc marţi, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în sunet de tulnic.
„Perioada vacanţei de primăvară este încărcată de strălucirea olimpiadelor naţionale, evenimente de excelenţă, care facilitează o întrecere de bun augur între elevii capabili de performanţe înalte din învăţământul preuniversitar din România. Competiţia este, în primul rând, cu voi înşişi, apoi cu ceilalţi, astfel încât, după concurs, fiecare să devină mai buni şi mai capabili de a progresa către potenţialul intelectual maxim. Ministerul Educaţiei asigură tuturor elevilor din această categorie şansa de a aprofunda domeniile pentru care au vocaţie şi la care învaţă cu plăcere şi cu rezultate de excepţie”, se arată în mesajul ministrului Educaţiei, Valentin Popa, adresat elevilor şi profesorilor participanţi şi transmis de către secretarul de stat Petru Andea.
Acesta a afirmat că puţine oraşe sunt atât de legate de istoria locurilor şi a Neamului ca şi Alba Iulia, adăugând că Ministerul Educaţiei „a ţinut neapărat” să aleagă acest oraş drept gazdă în Anul Centenarului Marii Uniri „drept capitală a istoricilor în devenire”.
La rândul său, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Aba, Marcela Dărămuş, a opinat că „nici nu se putea mai bine” în alegerea oraşului-gazdă a Olimpiadei Naţionale de Istorie, aceasta urându-le participanţilor „bun venit în Cetatea Marii Uniri şi succes maxim”.
Proba scrisă va avea loc miercuri, la Colegiul „Horea, Cloşca şi Crişan”. Participanţii vor vizita apoi obiectivele turistice din Cetatea Alba Carolina, iar joi din zona municipiului Sebeş. Festivitatea de încheiere şi premierea sunt programate pentru vineri la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”, acolo unde sunt şi găzduiţi participanţii. AGERPRES