Crearea locurilor de muncă la sate și în orașele mici va fi încurajată, iar șansele de plasare în câmpul muncii, atât a cetățenilor Republicii Moldova, cât și a lucrătorilor străini vor spori. În acest sens, Executivul a aprobat astăzi Planul naţional de acţiuni pe anul 2018 pentru implementarea Strategiei naţionale privind ocuparea forţei de muncă, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.
Acțiunile prevăzute sunt focusate pe realizarea a patru obiective: dezvoltarea competențelor persoanelor pentru sporirea posibilităților de angajare, asigurarea bunei guvernări a pieţei muncii, valorificarea potenţialului migraţiei pentru dezvoltare durabilă și crearea oportunităţilor de angajare.
Pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii va fi ușurat accesul la credite. De asemenea, va fi amenajat un Parc industrial la Comrat, unde vor fi create peste 2500 de locuri de muncă. Vor fi acordate și programe de suport pentru tinerii întreprinzători, finanțări pentru afacerile gestionate de femei și granturi pentru producătorii agricoli.
Totodată, vor fi diversificate oportunităţile de angajare a cetăţenilor Republicii Moldova reîntorşi de peste hotare, dar și a lucrătorilor străini aflați în căutarea unui loc de muncă în țara noastră. Suport la angajare vor primi și persoanele din grupurile vulnerabile, persoanele cu dizabilități și cei eliberați din detenție. Statul va aloca 900 milioane de lei pentru crearea locurilor de muncă la sate și 34 milioane de lei – pentru indemnizații tinerilor specialiști în medicină care merg să lucreze în sate.
De asemenea, vor fi întreprinse acțiuni pentru formarea continuă a specialiștilor, perfecționarea aptitudinilor practice ale absolvenților prin stagiere, acordarea ajutoarelor de șomaj și combaterea salariilor în plic.
Pentru realizarea măsurilor incluse în plan sunt necesare 1,2 miliarde de lei. Cheltuielile vor fi acoperite din bugetul de stat și din surse externe.
Pe parcursul anului 2017, din cei peste 42 mii de șomeri înregistraţi la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, 16.500 au fost plasaţi în câmpul muncii.