Biletele de tren spre Odesa se vor scumpi

Biletele pentru trenul de pasageri Chișinău-Odesa-Chișinău se vor scumpi din data de 12 iulie, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al întreprinderii de stat ”Calea ferată din Moldova”, costul biletelor pentru vagoanele de clasa I şi II se vor majora şi vor constitui 161 și, respectiv, 184 lei.

Totodată, costul călătoriei în vagonul clasa III rămâne neschimbat – 142 lei.

Trenul de pe cursa Chișinău–Odesa circulă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu pornire la ora 06:57 din Gara Chișinău. Din primăvara curentă urmare a negocierilor purtate de administrațiile feroviare din Republica Moldova și Ucraina, cu participarea misiunii EUBAM, oficialii au dispus schimbarea garniturii vechi care circula pe cursa Chișinău–Odesa cu un tren de tip modernizat D1M, ceea ce a permis reducerea timpului de circulație cu 26 minute pentru tur și respectiv, 39 minute pentru retur.