Delegația R. Moldova în CUC susține că reprezentanţii Tiraspolului trenează premeditat soluţionarea problemei liberei circulaţii

 O nouă reuniune a Comisiei Unificate de Control (CUC) a avut loc joi, informează MOLDPRES. La propunerea delegației Federației Ruse s-a desfășurat o şedinţă neordinară, pe agenda de lucru a căreia figurau subiecte legate de înaintarea spre aprobare a candidaturii unui nou membru al componentei ruse în CUC, desemnarea și eliberarea în/din funcții a unor observatori militari ruși, precum și aprobarea rapoartelor cu privire la situația din Zona de Securitate.Surse din cadrul Biroului pentru reintegrare au comunicat pentru agenție că în cadrul discuțiilor pe marginea agendei ședinței, delegaţia moldovenească a argumentat necesitatea excluderii chestiunii legate de aprobarea noului membru al componentei ruse, propusă insistent pe parcursul a 8 şedinţe consecutiv de către reprezentanţii Federaţiei Ruse. S-a precizat că persoana vizată nu a respectat procedurile de coordonare prealabilă şi regulile de intrare pe teritoriul ţării, fiind reiterată obligativitatea conformării la mecanismele convenite anterior. Concomitent, s-a propus discutarea următoarelor subiecte de pe ordinea de zi. Însă, fără careva explicaţii, copreședintele componentei ruse în CUC, a refuzat să dea curs celorlalte chestiuni de pe agendă, blocînd astfel, aprobarea noilor observatori militari ruși şi purcederea acestora în exercitarea obligațiilor regulamentare.De asemenea, în cadrul şedinţei, delegaţia Republicii Moldova a înmînat tuturor reprezentanţilor în Comisie o declarație în legătură cu practicile de dezinformare a opiniei publice şi a celorlalţi participanţi la procesul de pacificare în CUC, continuate de către componenta transnistreană.
Tot la şedinţa de joi, delegația transnistreană, fiind susţinută de partea rusă, a difuzat o declarație cu privire la necesitatea verificării repetate a posturilor de pacificare din Sectorul Sud al Zonei de Securitate. Este de menționat că nivelul de pregătire a posturilor de pacificare către sezonul rece al anului a fost evaluat recent de către Comandamentul Militar Întrunit, în competența căruia intră aceste obligații. Careva nereguli, ce ar perturba activitatea posturilor nu au fost identificate, și respectiv, nu s-a impus deplasarea la faţa locului a reprezentanţilor Comisiei, se menționează într-un comunicat de presă al Biroului pentru reintegrare.
Delegația Republicii Moldova în CUC califică această inițiativă ca fiind lipsită de sens, ce contravine prevederilor art.4.1 din Regulamentul Comisiei şi denotă un pretext vădit de sustragere a atenţiei celorlalţi reprezentanţi în CUC de la subiectul liberei circulații în Zona de Securitate, introdus pe agenda şedinţei din 29 ianuarie 2015 şi discuţiile asupra căruia se tergiversează intenţionat de către reprezentanţii Tiraspolului, se mai spune în comunicatul Biroului pentru reintegrare.