ȚARA LUI DUMNEZEU

Există o umbră care încearcă să ne acopere. Încercarea are sorți de izbândă, atâta timp cât încercăm acum să ne desprindem din conturul acestei pete pământii ce ne face una cu pământul. Ea nu vine de la stâlpul de la iluminatul stradal, nu vine de la  Munte, nu vine de la Planetă, este pur și simplu parte a ușilor închise, dincolo de care lucrează statul paralel, stat în care noi, cei din exterior, am încercat să identificăm sursa tuturor relelor care ni se întâmplă zi de zi, dar mai ales în viitorul imediat și apropiat. De data aceasta nu mai vorbim despre ciurucuri. Nu mai avem de a face cu baragladinele, cu cicisbeii, suntem în liga internațională, liga ce-i aduce în teren pe liderii lumii, de la Donald Trump la Angela Merkel, de la Valdimir Putin la Xi Jinping, de la Beniamin Netanyahu la Klaus Iohannis (când vorbim despre România), acceptând să desenăm cercurile concentrice ale influențelor, ale intereselor bănuite, dar ascunse ale unora și altora, prinși în rotocoale de fumuri, fumuri, mimând ceața sau smogul, care nu ne lasă să privim în profunzime atât realitățile care se întâmplă în acest moment în țară, cât mai ales peisajele înspre care intenționăm să întindem mâinile, degetele, buzunarele pentru a le atinge.

Din ricoșeurile care astăzi încep să aglomereze tabla știrilor ”pe surse”, apar din ce în ce mai multe scenarii șocante, care îl pune la colț, cel puțin în spațiul mioritic, pe actualul președinte Klaus Iohannis, primul candidat la președinție în 2019, care nu a evitat să-și anunţe la jumătatea acestui mandat intenția de a mai candida o dată la cea mai înaltă funcție în stat. Între timp în țară continuă ”decaparea” viesparului din Justiție, în tăcerea și lipsa de reacție a celui care ar trebui să fie mediatorul instituţiilor statului de drept și nu producătorul de conflicte de natură constituțională între acestea.  Astfel, Klaus Iohannis începe să se lase măcelărit de tot felul de reproșuri, atent documentate și explicitate, fie cu subiectele interne ale continuării folosiri ”poliției politice” (păstrate ca o rămășiță a statului paralel) sau externe, prin întreținerea într-o stare vizibilă  a unui antisemitism otrăvitor, care nu ar trebui să provoace victime, ci doar să mențină tăciunii aprinși ai unei reacții de extremă dreapta, ideologie din ce în ce mai redeșteptată în lume, gata oricând să dea dovadă de o nouă reacție rapidă.

Se simte deja un pas înapoi făcut de marile puteri ale lumii, în ceea ce privește realitățile devoalate din România, cu privire la interesele acestora într-o țară în , până mai ieri, decizia politică nu era luată la București, ci la Bruxelles, Berlin, Washington. Atunci încă Laura Codruța Kovesi era considerată vârful de lance al luptei dusă împotriva corupției, fiind preferata tuturor cancelariilor lumii, care nu pridideau să o omagieze, ovaționeze, decoreze. În momentul în care s-a dezvăluit adevărata față a ”zeiței DNA”, descoperindu-i putreziciunea, mirosurile pestilențiale și mai ales fărădelegile pe care și-a construit întregul demers al ”independenței Justiției”.

Încetul cu încetul Klaus Iohannis este pus în ingrata postură de a rămâne singur la ușile cancelariilor lumii care au interese din ce în ce mai vizibile în România. Astfel, el devine singura opoziție reală, grație prerogativelor sale constituționale, care îi dă dreptul să prelungească termenul de adoptare a unei legi, ceea ce permite multinaționalelor să-și dezvolte reacții dintre cele mai păguboase pentru România, privind repatrierea profitului sub diferite forme. Marele dușman al democrației din România, după aproape 30 de ani de decoraţiei, ajunge să fie președintele Klaus Iohannis care a reușit să preia moștenirea statului polițienesc construit de Traian Băsescu.

Avem sau nu avem blestemul de a muri de foame, cu mâncarea în traistă, doar pentru că nimeni nu-și mai aduce aminte (sau nu-și dă interesul) să știe cum se desfac baierele acesteia. Stăm și ne lamentăm, stăm și plângem pe umărul celuilalt că nimeni nu se învrednicește să ne deschidă ochii, să ne întindă mâna înspre traista în care ar fi trebuit să avem mâncarea luată sau pusă de acasă.

Această stare nu mai poate continua. A sosit timpul ca dușmanii poporului român să nu mai aibă pretenția de a fi conducătorii acestuia, fără ca să-i cunoască limba, fără ca să aibă habar de tradițiile și obiceiurile lui. Suntem pe punctul redeșteptării. Deșteptarea la români dinspre ce punct cardinal vine? Ar putea să vină dinspre Țara Sfântă, chiar și pentru că în 1990 România era considerată a fi Țara lui Dumnezeu.

ADI CRISTI