Bacalaureat: Subiecte din operele lui Mircea Eliade şi Mihail Sebastian la proba de limba română

 

Candidaţii la sesiunea august – septembrie a examenului de Bacalaureat au avut de rezolvat luni, la proba scrisă de Limba şi literatura română, subiecte din operele lui Mircea Eliade şi Mihail Sebastian.

Absolvenţii liceelor cu profil real au avut de redactat la primul subiect un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumenteze dacă înţelegerea unui mediu cultural este sau nu facilitată de contactul direct cu acesta, raportându-se atât la informaţiile din fragmentul extras din volumul „Memorii” de Mircea Eliade, cât şi la experienţa personală sau culturală.

La subiectul doi au avut de prezentat în minimum 50 de cuvinte, rolul notaţiilor autorului într-un fragment din „Jocul de-a vacanţa” al lui Mihail Sebastian, iar la subiectul trei de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularităţi ale unui text poetic studiat, aparţinând lui George Bacovia sau lui Lucian Blaga.

La liceele cu profil uman, singurul subiect diferit de cel al candidaţilor de la real a fost să redacteze un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularităţi ale unui text poetic aparţinând lui Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu.

Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. AGERPRES