24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Suntem mai mult decât dezbinați. Suntem ai nimănui. Nimănui nu-i mai pasă de ceea ce se întâmplă cu noi. Suntem lăsați la voia întâmplării. Fiecare neavenit se crede a fi ”cel mai tare din parcare” dacă are tupeu, obrăznicie, nesimțire și mai ales, dacă nu are nici măcar o fărâmă de bun simț. Bărbați și femei, băieți și fete (uneori chiar copii de dus de mânuță) încearcă să zombifice realitatea. Îi vezi inexpresivi cum ocupă piețele publice, cum se proțăpesc în fața mulțimii sau a străzii goale, își scot pancartele, de regulă formate A4 de hârtie, pe care scriu tot felul de chestii, care mai de care mai impersonale, valabile pentru toți în varii condiții. Uneori zbiară de crezi că în secundele următoare vor naște cine știe ce arătare, alteori tăcuți, dar mișcători, încearcă să atragă atenția. Stai și te întrebi ce doresc. Ceea ce ne oferă ochiului spre lecturare este insuficient și nerelevant. Vrei să-i ajuți, vrei să-i înțelegi, dar nu sunt dispuşi dialogului. În primul rând comunicarea pentru ei se reduce la un jalnic mimetism în fața căruia nu ai cum să dezvolți o dezbatere. Paradoxal, ei se revendică din coasta tinerilor frumoși și liberi, din acea mișcare de stradă care s-a născut pe fondul unor proteste reale și necesare la vremea întâmplării lor. Mișcarea în sine s-a degradat din momentul în care politicul a încercat să o angajeze ca ”fată în casă” (să șteargă praful și chiar să răspundă la telefon, atunci când mass media încerca să identifice ”pentru cine bat clopotele” în acest veac stupid de singurătate). Agresivi și lipsiți de menajamente, față de cei care au intrat în colimatorul lor, această nouă expresie a luptei politice încearcă să fie cât mai prezentă în paginile întâi ale mass media, încearcă să fure startul la orice tip de dezbatere, în care sunt atinse drepturile și libertățile cetățenești. Ea vrea să fie glasul poporului, glasul acelui lăsat al nimănui, între două scrutinuri electorale. Ei vor să fie alternativa la o posibilă guvernare, chiar dacă în afara violenței fizice și de limbaj nimic nu o mai reprezintă.
Mai mult, zombii aceștia sunt proveniți din ”rebelii societății” în momentul în care au înțeles că pentru ”a avea de lucru” nu trebuie decât să zbieri ceea ce-ți scriu alții pe pancarde. Trebuie să ei și tu ”numărul de înmatriculare ” în mână și să dai cu el în stânga și în dreapta, chiar dacă ești femeie, iar, prin natura fiziologică a sexului, tu nu poți decât să ei și nicidecum să dai! Dacă ”femeia cavernelor” (cu telefonul transformat în aparat de filmat) crede altceva o rog să mă contacteze și să-mi explice tehnologia care îi permite și ei, reprezentantei Evei, să dea îndesat, așa cum fac colegii ei de pancarde (sic!) Dincolo de comentariu grobian asumat, mai există un semn de întrebare: Qui prodest? De ce atâta dușmănie. De ce atâtea fețe schimonosite de răutățile inexplicabile ajunse la paroxism? Pentru ce mai avem legi? Pentru ce mai avem instituții ale statului de drept? Care este rolul acestor rătăciți, din rândul cărora se nasc derbedeii de mâine? Aruncătorii de bucăți de bordură înspre forțele de ordine? Din rândul cărora se nasc ”măcelarii de jandarmerițe”? Datorită cărora oamenii simpli, cei care ies în stradă să protesteze împotriva nedreptăților sesizate de ei, sunt pur și simplu timorați, alungați acasă, rostogoliți de jeturile de apă destinate celor care au încercat să deturneze mesajul protestului pașnic, dintr-o anume pornire împotriva ordinei de drept? Există deja o mare problemă a protestului. O deturnare majoră a sensului acestui instrument de promovare a nemulțumirilor în spațiul public. Protestul în sine este reglementat prin lege. Constituția României garantează dreptul la opinie a cetățeanului, precum și clamarea acesteia în spațiile publice. Prin lege sunt însă câteva condiții de îndeplinit. Fiecare protest trebuie asumat de organizatorii acestuia. Este necesară o autorizație prin care sunt precizate câteva responsabilități, atât din partea organizatorilor, cât și a organelor de ordine, care vor fi prezente la acțiune, în primul rând pentru a-i proteja pe manifestanți de eventualele manifestații contra-protestului aprobat.
Cu timpul s-a produs acest deficit de înțelegere, în momentul în care autoritățile au permis existența în spațiul public, a acestor proteste neautorizate, poreclite de manifestanții rebeli, de viitorii zombii de azi, ca fiind spontane (sic!) Pe fondul acesta a fost posibilă radicalizarea prezenţei celor care își dădeau întâlnire, de regulă în week end-uri, în piețele publice pentru a striga tot felul de lozinci prefabricate sau, mai rău, pentru a se lua la luptă cu jandarmii, puși în dificultatea gestionării unor proteste neautorizate, violente.
Mai mult, de partea ”furioșilor”, de fiecare dată, se poziționa Klaus Werner Iohannis, în calitatea sa de ”președinte invadator”, cel care face parte din ”masoneria rețelelor de socializare”, acest spațiu considerat a fi virtual, dar care a demonstrat că are legături scurte cu spațiul real, fiind în stare să-l influenţeze aproape instantaneu.
Prezența protestărilor zombificați este peste tot, indiferent de situație, indiferent de destinație. Dacă ”subiectul lor” se duce la budă, ei bine, instantaneu, un grup de pancardizați, de mânuitori de ”numere de înmatriculare” se postează tăcuți sau gălăgioși în fața ușii, pentru a-i aminti acestuia că orașului îi este rușine cu el, că ar fi bine să plece acasă din politică, iar dacă definiția ”Fără penali” dată de Dan Barna, șeful lor de cuib, nu i se potrivește (neavând nici o condamnare penală la activ) el tot penal este pentru că așa au înțeles ei, trepădușii, să facă gălăgie cât cuprinde.
Penibili și descalificanți sunt acești pușcăriași cu condamnări executate (unii dintre ei). Dar, ei nu au intrat în viața publică, ei au rămas pe garduri să scuipe cojile de ură și discordie înspre cetățenii onești ai societății, este adevărat, unii dintr ei căzuți în capcanele politicii dâmbovițene!
ADI CRISTI
