CMR susţine revendicările medicilor de familie

Colegiul Medicilor din România şi-a exprimat îngrijorarea joi faţă de situaţia „conflictuală” apărută între medicii de familie şi casele de asigurări de sănătate, în urma căreia există „riscul” ca 25% din populaţia ţării să rămână fără asistenţă medicală primară.

CMR a precizat, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, că susţine revendicările medicilor de familie şi solicită autorităţilor rezolvarea cât mai rapidă, pe cale amiabilă, a situaţiei conflictuale, pentru ca pacienţii să nu aibă de suferit, iar asistenţa medicală primară să se desfăşoare normal.

„Colegiul Medicilor din România apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a medicilor în exercitarea profesiei”, se arată în comunicat.

Potrivit CMR, medicii de familie reprezintă o treime din totalul medicilor din România, iar acţiunile lor pentru debirocratizare şi pentru obţinerea unei finanţări corespunzătoare sunt „o cerinţă firească”. AGERPRES