Societatea Română de Dermatologie atrage atenţia cu privire la consecinţele severe ale psoriazisului

Peste 2% din populaţia României suferă de psoriazis, însă specialiştii Societăţii Române de Dermatologie (SRD) estimează că numărul real de bolnavi este mult mai mare şi precizează că este în desfăşurare un studiu despre prevalenţa reală a bolii, care se va încheia anul viitor.

Societatea Română de Dermatologie atrage atenţia cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Psoriazisului cu privire la consecinţele severe ale acestei boli cronice, sistemice, care afectează nu doar pielea, ci şi alte organe, ducând frecvent la complicaţii.

În continuarea demersului de conştientizare din cadrul campaniei „PSO, dincolo de piele – Acceptă-mă, susţine-mă, apropie-te!”, Societatea Română de Dermatologie transmite mesajul că psoriazisul nu este o boală contagioasă şi subliniază necesitatea unui management adecvat al afecţiunii, în vederea creşterii calităţii vieţii pacientului.

Specialiştii SRD informează că psoriazisul poate fi controlat şi tratat dacă este bine gestionat iar la capitolul tratament, România stă la fel de bine precum Germania, Franţa şi poate oferi pacienţilor cel mai bune terapii, tratamentele fiind accesibile – compensate, multe dintre ele gratuite.

Potrivit specialiştilor SRD, psoriazisul este mai mult decât o boală de piele, cu comorbidităţi multiple şi implicaţii severe la nivel psihosocial, profesional şi economic.

Vârsta medie de debut este situată în intervalul 15-30 de ani, însă psoriazisul poate să apară la orice vârstă, inclusiv la copii.

Conform statisticilor, psoriazisul prezintă consecinţe extrem de importante şi la nivel socio-economic: pacienţii cu psoriazis sever ratează anual în medie între 3 şi 26 de zile de muncă, în timp ce 23% dintre aceştia afirmă că psoriazisul a influenţat alegerea unei cariere profesionale.

„Psoriazisul este mai mult decât o boală de piele, este o afecţiune care trece de bariera tegumentului şi are multe comorbidităţi. Astfel, un pacient cu psoriazis vulgar riscă să aibă o gravitate a bolii asociate de câteva ori mai mare decât un pacient fără această afecţiune. De aceea, în tratarea sa, nu trebuie neglijat consultul interdisciplinar, având medicul dermatolog drept pilon central. Peste 2% la sută din populaţia României suferă de psoriazis, însă estimăm că numărul real de bolnavi este mult mai mare şi, în momentul de faţă, este în desfăşurare un studiu despre prevalenţa reală a bolii, care se va încheia la jumătatea anului viitor. O analiză la nivelul ţării arată că avem unul dintre cele mai bune registre de psoriazis vulgar, incluzând peste 7.000 de pacienţi, acesta fiind poate şi unul dintre cele mai bune registre de boală din ţară”, afirmă secretarul general al SRD, dr. Alin Nicolescu.

Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune, Rozalina Lăpădatu, este de părere că impactul resimţit de o persoană cu psoriazis este puternic nu doar fizic, ci şi la nivel emoţional, pentru că boala are efecte pe toate planurile.

Pe platforma www.psoriazis.info şi pagina de Facebook „Afla totul despre PSO”, persoanele cu psoriazis, dar şi toţi cei interesaţi pot afla mai multe despre boală, pot adresa întrebări medicilor, primesc sfaturi din partea specialiştilor sau îşi pot împărtăşi povestea.

Psoriazisul este o afecţiune cutanată cronică, care apare pe un fond genetic, sub influenţa anumitor factori declanşatori. Boala afectează în proporţii egale femei şi bărbaţi. Cauzele exacte ale psoriazisului nu sunt cunoscute. Este însă confirmat faptul că boala este legată de sistemul imunitar şi că există o predispoziţie genetică de a dezvolta această afecţiune, iar stresul mental şi emoţional este un factor important care determină exacerbarea bolii.

Printre cele mai comune simptome se numără: leziuni roşii, inflamate, la nivelul pielii, cu forme şi dimensiuni variate, bine delimitate; scuame (cruste) alb-sidefii la nivelul leziunilor, care se detaşează cu uşurinţă; piele uscată, uneori poate crăpa şi sângera; senzaţie de mâncărime, iritaţie sau arsură. Zonele pe care apar de obicei leziunile sunt coatele, genunchii, scalpul, regiunea lombară a spatelui. În anumite cazuri, psoriazisul se poate extinde şi la nivelul unghiilor sau palmelor sau pe oricare regiune corporală.

Psoriazisul a fost declarat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a 5-a cea mai importantă boală cronică netransmisibilă, împreună cu boli precum diabetul, cancerul, bolile cardiovasculare sau respiratorii. AGERPRES