24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Cu lupii urlând I
Înțeleg de ce cuvintele
mă scot din tăcere
(chiar dacă rostirea lor
mă dezbracă de sunete)
cum la rându-mi
îți prădam trupul de haine
și tu te purtai de parcă
mlădioasă-mi treceai
pe sub degete…
O clipă de îndestulare
se așeza între noi
cum se mai stivuiește
oboseala în oase…
tihnitele pleoape
ne acoperă ochii
pe când las răpirea
să latre prelung
de parcă lupii ar încerca
să sfâșie Luna:
– Hau, hauuuu!
Iubirea încă mai picură de pe trup
pe când ploaia se termină
sub streașina muntelui:
Pic, pic, pic!
după care, nimic!
Palatul Culturii cu limba scoasă
Palatul și-a lipit fațada de geam
ca un bătrân rătăcind încă
prin copilărie
Cu limba scoasă
asemenea unui punct mișcător
desena cercuri
sau linii punctate…
Ar fi fost un Palat cu limba scoasă
lipit de geamul în spatele căruia
oamenii simpli
sorb din cafeaua servită
de happy hour
chiar dacă
gerul de afară mărunțea răsuflarea
în rotocoale de abur
Palatul Culturii încă mai stă lipit
cu fațada de geam
în dreptul pixului acela negru
(Acvila medium 308)
surprins relatând de la fața locului
despre viață și moarte
despre trecere și petrecere
lumina și întunericul zăpezii
strecurată în buzunar
în locul mâinilor încătușate
de vechile scrieri.
Cade pe umerii mei
greutatea vieții
aceea de sub care mă trezesc cocoșat
sau întins sub formă de linie
de prag peste care viața pășește
uneori se împiedică de mine
și cade!
Restul e tăcere
E liniște…
Atât cât să-ți umple urechile
(să te doară țiuitul de
locomotivă intrată-n tunel)
și mai apoi
tăcerea profundă să te bandajeze
E liniștea tăcerii de după
cum ar fi nașterea de după moarte
sau ochiul de după cortină
E liniște…
doar atât cât să te auzi
cum tresari
(întrebarea
lăsând răspunsului
dreptul de a face legea)
de a pune lucrurile în ordine
de a-ți încolți sub următorul pas
rana sângerândă
ca o petală de floare de mac
semn că exiști
întrebător de viu.
