24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
La o săptămână distanță de la marea sărbătoare a reîntregirii neamului, după ce a fost sfințit deja altarul Catedralei Mânturii Neamului, nici un semn nu ne arată că ne-am dezmeticit sau că suntem în drum spre această mare trezire. Aceeași incertitudine, aceeași nervozitate, aceeași stare de revoltă înfundată sau eliberată în strigăte și țipete, în gesturi din ce în ce mai vizibile de agresiune fizică, cele mai multe terminate în lovituri cauzatoare de moarte. Oamenii au început să se omoare între ei cu o violență greu de înțeles într-o lume în care ne-am câștigat libertatea de a decide în numele idealurilor noastre. Statisticile înregistrează o sută de cazuri de violență pe zi, ceea ce ne duce la o altă cifră care ne tulbură, populația României fiind afectată de acest tip de violență în procent de aproape 7% pe lună. Într-o singură lună șapte români sunt violentați fizic, dintr-o sută de concetățeni.
Acest tip de agresiune gravă se adaugă violenței verbale, sonoră și greu de evitat, agitatoare de scene găzduite de piețele publice ale țării, care subjugă liniștea și siguranța comunității pe domeniu public, care incită la revoltă, fără a respecta cutumele, regulile, legile. Ne-am reîntors în timp, în anii 1990, când vidul legislativ crea acest tip de manifestări, prin care strada primea abilitatea tacită de a schimba guverne, de a se amesteca în prerogativele statului de drept, făcând posibil începutul de haos, începutul de anarhie.
Astăzi nu se mai distinge cine este cel care își asumă toate aceste costuri, ce se dovedesc a fi păguboase pentru țară, pentru popor în special. Cei care au de suferit nu sunt conducătorii, cât mai ales cetățeanul de rând, cel care chiar dacă și-a câștigat dreptul de a fi el, chiar dacă are șansa neîngrădită de a alege și de a fi ales, tot în rândul masei amorfe, a mulțimii se pierde. Doar alesul are identitate, fără încă ca aceasta să-i confere și responsabilitatea faptelor sale. Marile gafe sunt decontate în sacul comun al declarațiilor politice, chiar dacă acestea provoacă astăzi cele mai profunde pagube, măsurabile cu ani de subdezvoltare adunați și presărați pe trupul poporului, din ce în ce mai schingiuit, mai plin de răni sângerânde.
Ne pregătim să sărbătorim Centenarul Reîntregirii Neamului, la 1 decembrie. O sută de ani din care doar 22 i-am petrecut împreună cu cei care acum o sută de ani, la Alba Iulia au dat sens plenar Horei Unirii care, de această data, au adunat în același cerc întreaga limbă română.
Ar fi trebuit să creăm în țară, în acest an aniversar, armonia și bucuria necesare sărbătoririi, prețuirii moștenirii primită de la strămoșii noștri, demonstrând viitorimii că țara nu poate fi altceva decât identitatea fiecărui roman viu și fundamentul fiecărui trup îngropat întru veșnicie în pământul României Mari.
Ultimii ani au reușit să ne ducă în prăpastia deznădejdii. Au reușit să ne facă să ne îndepărtăm de Dumnezeu, chiar dacă acesta încă ne adună. Sub Cuvântul său încă reușim să ne încolonăm, să lăsăm deoparte dezbinarea și ura, lovitura de moarte și hăituirea de gânduri, îngenunchind a înţelegere și înțelepciune.
Ceea ce doare este lipsa de profunzime și de continuitate, părăsirea gândurilor de neam, de popor, de comunitate care știe să-și prețuiască valorile, care are capacitatea de a-și înțelege semenii, chiar și atunci când aceștia se simt trădați, părăsiți, întorși unii împotriva celorlalți.
În mediile online au început să apară strigătele de luptă, ca și cum Ziua Națională nu ar fi sărbătoarea întregii Românii. Ca și cum sărbătorirea centenarului Marii Uniri nu ne-ar privi pe toți, și pe cei buni și pe cei răi.
Asemenea lui Dumnezeu, țara își apără fiii. Țara este atentă și la cei cuminți, dar și la cei obraznici și la cei deștepți, dar și la cei proști și la cei sănătoși, dar și la cei bolnavi. Țara este ca o mama care nu are inima și nici sufletul de a nu-și strânge toți copiii la același piept. Dragostea de mama cere copiilor același răspuns, așa cum dragostea de țară cere tuturor cetățenilor ei să îngenuncheze și să-i sărute mâna ca semn de respect, de prețuire și de mare iubire.
Nu cred că pe 1 decembrie 2018, de Ziua Națională a României, de Ziua Sărbătorii Centenarului Reîntregirii Neamului țara va fi din nou aruncată în flăcări, așa cum a fost ea pe 10 august 2018. Încă mai cred că cei care vor încerca o astfel de diversiune să fie scuipați afară din stradă, în beciurile destinate trădătorilor de țară, atâta timp cât, de această data subiectul nu mai este Guvernul, Parlamentul sau Preşedinţia, ci pur și simplu vorbim acum despre țară, vorbim despre România.
ADI CRISTI
