Joi, 6 decembrie, la ora 13.00, va avea loc inaugurarea sediului Secției de Jandarmi Hârlău, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Iași. Manifestarea se va desfășura în prezența oficialităților locale, care au sprijinit și susținut proiectul de modernizare a sediului Secției de Jandarmi Hârlău. În cadrul subunităţii activează structuri de ordine publică și de pază, care desfășoară activităţi caracteristice Jandarmeriei, printre care asigurarea şi restabilirea ordinii publice, intervenţia împotriva persoanelor care tulbură grav ordinea şi liniştea public, asigurarea pazei și protecţiei obiectivelor, menţinerea ordinii publice în cooperare cu alte structuri MAI, participarea la asigurarea transporturilor speciale şi de valori, asigurarea sprijinului către alte instituţii ale statului pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, participarea la limitarea şi înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, punerea în aplicare a mandatelor de aducere, constatarea contravenţiilor şi a infracţiunilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. “Cu acest prilej, invitații vor ține scurte alocuțiuni, se va desfășura serviciul religios specific acestui moment și, totodată, va avea loc un exercițiu demonstrativ, prezentat de structura de specialitate din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, împreună cu grupa canină. Copiii prezenți la eveniment vor avea parte de o mică surpriză”, precizează reprezentanţii IJJ Iaşi, într-un comunicat de presă. (E.M.)