CE solicită Republicii Moldova măsuri pentru a beneficia în continuare de scutirea de vize în UE

Comisia Europeană a transmis miercuri mai multor state din regiunea Balcanilor de Vest şi din estul Europei care nu sunt membre ale UE, inclusiv Republicii Moldova, că pentru a beneficia în continuare de regimul de scutire de la obligativitatea vizelor pentru cetăţenii lor care călătoresc în UE trebuie să depună mai multe eforturi pentru combaterea corupţiei, a crimei organizate şi a migraţiei ilegale, transmite agenţia dpa.

Cetăţenii din Albania, Bosnia, Georgia, Macedonia, Muntenegru, Republica Moldova, Serbia şi Ucraina pot călători fără viză în Uniunea Europeană.

Aceste state îndeplinesc în mare măsură condiţiile UE pentru liberalizarea regimului de vize, dar Comisia Europeană menţionează în raportul ei anual că se impun acţiuni – unele chiar ”imediate” – pentru ca acest regim să fie menţinut.

Documentul atrage atenţia că toate cele opt state trebuie să facă mai mult pentru combaterea crimei organizate, iar Republicii Moldova şi Ucrainei li se solicită să adopte ”acţiuni imediate” împotriva corupţiei.

Republica Moldova este singura ţară dintre cele opt căreia Comisia Europeană îi cere să ia măsuri urgente împotriva spălării banilor şi corupţiei.

”Neobligativitatea vizelor pentru partenerii noştri est-europeni şi din Balcanii Occidentali este o mare reuşită pentru ambele părţi. Dar aceasta vine şi cu responsabilităţi”, a declarat în faţa presei la Bruxelles comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos.

El a cerut ”eforturi rapide şi susţinute pentru a se continua diminuarea migraţiei ilegale şi combaterea corupţiei şi a crimei organizate”.

Migraţia ilegală în UE dinspre Ucraina, Serbia şi Bosnia rămâne la un nivel ridicat, în timp ce numărul tot mai mare de cereri de azil neîntemeiate formulate de cetăţeni moldoveni şi georgieni provoacă îngrijorare, menţionează raportul.

Comisia Europenă a salutat eforturile Albaniei pentru diminuarea migraţiei ilegale, precum şi decizia Serbiei de a elimina liberalizarea vizelor pentru iranieni, însă şi-a exprimat preocuparea faţă de acordurile acesteia cu alte state privind regimul de călătorii, întrucât astfel există riscul facilitării accesului în UE pentru cetăţenii unor state terţe.

”Există loc pentru îmbunătăţiri, mai ales în ceea ce priveşte readmisia cetăţenilor ţărilor terţe, în special în Serbia”, se constată în raport. AGERPRES