Breaking News
Riot policemen stand guard during a demonstration by the "yellow vests" movement near the Arc de Triomphe in Paris, France, January 12, 2019. REUTERS/Christian Hartmann

”Vestele galbene” la Paris: Primele ciocniri în jurul Arcului de Triumf

Primele ciocniri au afectat sâmbătă după-amiază manifestaţia „vestelor galbene” la Paris, în zona Champs-Elysée şi în jurul Arcului de Triumf, constată un jurnalist AFP la faţa locului.

În Piaţa Charles de Gaulle, în zona Champs-Elysées, jurnalistul a asistat la lansarea mai multor grenade lacrimogene.

Mulţi dintre manifestanţi au venit echipaţi cu căşti, măşti de gaze şi fumigene.

Puţin după 14:30, forţele de ordine au fost atacate cu „câteva proiectile” pe Bulevardul Wagram şi au replicat prin tiruri cu grenade lacrimogene, potrivit Prefecturii Poliţiei (PP).

Coloana de „veste galbene” a plecat la sfârşitul dimineţii din faţa Ministerului de Finanţe, la Bercy, îndreptându-se spre Champs-Elysées.

Potrivit celui mai recent bilanţ al poliţiei, 59 de persoane au fost reţinute sâmbătă la Paris în cadrul acestei mobilizări a „vestelor galbene”.AGERPRES