China promite sprijin pentru ONU și un rol activ în mecanismele multilaterale

Președintele Comitetului Permanent al Adunării Naționale Populare (ANP) a R.P.Chineză, Zhang Dejiang, a promis sprijin pentru Națiunile Unite și un rol activ în mecanismele multilaterale în cursul întrevederii avute marți cu secretarul general al ONU Ban Ki-moon, relatează Xinhua.

ONU a avut un rol de neînlocuit în problemele internaționale, în ultimii 70 de ani, de la crearea sa, a declarat Zhang Dejiang în cursul întrevederii cu Ban Ki-moon, cu prilejul celei de-a 4-a Conferințe mondiale a președinților de parlamente, organizată la sediul general al ONU din New York.

China acordă o importanță deosebită ONU și va lucra intens pentru a promova pacea și dezvoltarea comună a tuturor țărilor și va avea un rol pozitiv în mecanismele multilaterale, a mai spus Zhang Dejiang.

Evenimente organizate cu prilejul marcării a 70 de ani de la încheierea celui De-al Doilea Război Mondial vor avea loc joi Beijing pentru a omagia amintirea martirilor și a promova pacea și eforturile pentru un viitor mai bun, a subliniat responsabilul chinez. Spiritul aflat la baza acestor evenimente este în concordanță cu normele și principiile ONU, a apreciat Zhang.

La rândul său, Ban a salutat rolul important al Chinei în soluționarea problemelor regionale și internaționale. El a apreciat de asemenea activitatea ANP, care a obținut progrese în promovarea egalității între sexe și respectarea drepturilor femeilor.

Înaltul oficial al ONU și-a exprimat nerăbdarea de a participa la evenimentele ce au loc joi la Beijing, potrivit Xinhua. Într-un interviu recent, Ban Ki-moon a declarat că întreaga comunitate internațională recunoaște contribuția Chinei și sacrificiul acestei țări în cel De-al Doilea Război Mondial. ‘Contribuția Chinei și sacrificiul în timpul celui De-al Doilea Război Mondial este recunoscută foarte mult’, a declarat Ban, adăugând că suferințele Chinei sunt apreciate și că oamenii din întreaga lume împărtășesc acest lucru.

Responsabilul ONU va asista alături de 30 de șefi de stat, între care președintele rus Vladimir Putin și omologul său coreean Park Geun-hye, la ceremoniile de la Beijing organizate cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la încheierea celui De-al Doilea Război Mondial.