Europarlamentarul Andi Cristea l-a criticat miercuri pe preşedintele Klaus Iohannis, afirmând că ”e în ”. Eurodeputatul a mai spus că sunt colegi din PE care l-au întrebat, ironic, dacă şeful statului a luat meditaţii de la predecesorul său, Traian Băsescu.
„Preşedintele e în <boicot mode>, iar noi vom căuta să ne reprezentăm România dincolo de atitudinea dânsului. Când tragi linie, râmâne ce construieşti, nu ce dărâmi. Ne vom axa deci pe ce putem face noi, pe cum putem promova România, încercând să limităm pe cât posibil, alături de instituţiile care înţeleg şi respectă Constituţia, atitudinea, îmi pare rău să o spun, de jucător pe mize mărunte a lui Klaus Iohannis”, a declarat pentru MEDIAFAX europarlamentarul Andi Cristea.
„Oamenilor nu le vine să creadă când le spunem, ne întreabă dacă am devenit republică prezidenţială. Mai în glumă, mai în serios, unii ne întreabă dacă domnul Iohannis a fost la meditaţii la Traian Băsescu. Până de curând, Preşedintele a dat impresia că acţionează în spirit european. Poleiala însă nu mai rezistă. E sabotaj vizibil. Cred că este şi sarcina noastră, a europarlamentarilor români, să facem mult mai cunoscut în Parlamentul European şi în Europa în general comportamentul discreţionar şi anticonstituţional al domnului Iohannis”, a răspuns europarlamentarul.
El a adăugat faptul că „preşedintele nu are nici argumente electorale, nici constituţionale” pentru a-i nominaliza pe cei doi miniştri.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că va refuza şi noile propuneri de miniştri, respectiv Lia Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării şi Mircea Drăghici la ministerul Transporturilor.
”Da, aceste două propuneri vor fi refuzate în cursul acestei săptămâni. Într-o zi, două vor fi finalizate documente şi reexpediate la Guvern”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.