AEP salută promulgarea Legii privind alegerea Parlamentului și pentru organizarea și funcționarea Autorității

VOT - PARLAMENT - CROITORUAutoritatea Electorală Permanentă salută promulgarea Legii privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea AEP. ”Este pentru prima dată când Autoritatea este menționată în mod expres în titlul unei legi, ceea ce reprezintă o recunoaștere a rolului esențial al acestei instituții în materie de management electoral”, afirmă președintele AEP, Ana Maria Pătru, într-un comunicat transmis luni AGERPRES. În opinia sa, în 2015 s-au realizat ”pași importanți” în ceea ce privește reforma electorală, prin modificarea principalelor acte normative din domeniu. Legea privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente modifică regulile de alegere a senatorilor și deputaților și, totodată, conferă AEP atribuții sporite atât în perioadele electorale, cât și în cele dintre alegeri. Cea mai importantă modificare a actului normativ este aceea că senatorii și deputații vor fi aleși prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale. De asemenea, Legea introduce o facilitate specială pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în altă țară: vor fi organizate secții de votare și în localitățile unde își au domiciliul sau reședința cel puțin 100 de alegători români, potrivit Registrului electoral. ”Tot ceea ce trebuie să facă alegătorii români din afara țării este să se înscrie în Registrul electoral, cu adresa din străinătate, printr-o cerere scrisă adresată AEP începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri parlamentare la termen și până la data expirării a 48 de ore de la data începerii perioadei electorale”, se mai arată în comunicatul citat. Potrivit noii legi, Autoritatea Electorală Permanentă va fi cea care va comunica Ministerului Afacerilor Externe localitățile din străinătate în care trebuie să fie înființate secții de votare, precum și numărul acestora și va stabili, prin hotărâre, sediile secțiilor de votare, cu avizul MAE. O altă noutate a noului act normativ o reprezintă înființarea Corpului experților electorali. ”Este vorba despre o bază de date ce cuprinde persoanele care pot deveni președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare sau locțiitori ai acestora, înființată, gestionată și actualizată de Autoritatea Electorală Permanentă. Admiterea în corpul experților electorali se face pe baza avizului favorabil acordat de AEP”, se precizează în comunicat. Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților vor fi primele alegeri parlamentare la care se va aplica sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, atât în secțiile de votare din țară, cât și la cele din străinătate. Acest sistem va funcționa potrivit prevederilor Legii nr. 115/ 2015 privind alegerea autorităților administrației publice locale și va fi folosit în premieră la alegerile locale din iunie 2016. Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele de promulgare a mai multor acte normative, printre care Legea privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.