Rămas pe jos
un an durează poate
o viață arsă chiar pe rug
întors din carte în singurătate…
Scrisă cu mâinile la spate
Viața în nimenea nu-ncape
Chiar dacă ea ajunge-o carte
Cu foile pe ziduri așezate
Spate în spate…
Sunt vieți în noi ne vizitate
rămase-nchise, netrăite
mai mult în parte ignorate
decât greșite și pierdute
Decât greșite și pierdute
iubitele mă duc în spate
cu ziduri pentru noi redute
și vieți fugite-n noi din carte
Rămas pe jos
un an durează poate
o viață arsă chiar pe rug
întors din carte în singurătate…
Prins pe picior greșit, pe sub pulpană
simți umbra cum alunecă sub tine
încerci să te separi
să nu te doară…
Afară dispariția luminii
înseamnă umbră așezară-n groapă
când dimineața-i sechestrată-n seară!
Doar din lumină ochiul se adapă
și lacrimi stau durerea să înghețe
vedem cum ziua-n geam se crapă
și-n gură simți doar mere pădurețe
Vrei să tresari, dar nici o tresărire
vrei să devii, dar nici o devenire
te plimbi prin tine risipind tăcere
și mă ridic icoană dintr-o adiere!
O noapte petrecută
cu cheile pierdute
E miez de noapte.
Orologiul ar fi trebuit să bată.
E vreme de ora exactă.
Nu bate nimic.
Liniștea-i tăiată de la rădăcină
Un fel de tăcere sâsâită, cu degetul la gură.
La colț de stradă, felinarul aprins
trezește bețivul de serviciu
într-un etern monolog:
– Care va să zică, pardon, cât să fie ceasul?
(pardon: cât ți-e nasul!)
Băiete, cât avem ora exactă?
Dă la musiu încă un rând, că așa spune
Orologiu…
Chiar dacă nu se vede, el există
dincolo de întuneric…
Se va risipi în dimineaţa începută deja
ca un măr mușcat…
Gata! Să vină la băiatul beuturica!
Îmi arde instalația…
Băi, panaramelor,
cine a furat clopotul bisericii
care niciodată nu a ezitat să bată ora exactă
atunci când mă ridicam în picioare
indiferent în ce loc mă aflam căzut
și strigam cât să mă aud: ”Încă un rând! La toată lumea, încă un rând!
(chiar dacă ”toată lumea” eram doar eu.
Doar o parte din mine…)
Pe la celelalte colţuri de stradă
liniștea asfalta întunericul odihnitor
pregătindu-se pentru mașina de dimineață
Pentru stropitoarea care spăla caldarâmul
puturos
cu șampon de mere
Cel care te trezea de-a binelea
în livada copilăriei
din ce în ce mai îndepărtată, din ce în ce
mai desfrunzită.
ADI CRISTI
