Gorghiu (PNL): Toți președinții de la sectoare și-au depus mandatul din cauza rezultatului sub așteptări

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat marți, la Realitatea TV, că toți președinții organizațiilor de sector din București și-au depus mandatele din cauza rezultatului în alegeri sub nivelul așteptărilor, menționând că urmează să se intre într-o procedură urgentă de selectare a viitorilor președinți de filiale, a președintelui organizației pe București, dar și unificarea celor 20 de filiale cu copreședinți la nivelul județelor.

„Cei șase și-au depus mandatul, le mulțumesc pentru activitate, până pe data de 15 iulie vom avea președinți la organizația de București, la sectoare și vom unifica cele 20 de filiale cu copreședinți. Deci vom avea o fuziune finalizată la nivelul județelor. Alegerile parlamentare trebuie să ne prindă cu toată această fuziune finalizată”, a precizat Gorghiu.

Ea a adăugat că un lider la PNL București care să preia atribuțiile lui Cătălin Predoiu va fi identificat într-un timp foarte scurt.

„Adriana Săftoiu poate să fie oricând un lider la fel de bun ca și alți colegi de-ai noștri, și Cristi Bușoi, și domnul Atanasiu. Sunt foarte mulți colegi care ar putea să gestioneze cum trebuie organizația de București, dar nu am făcut nicio discuție”, a spus Gorghiu.

Ea a adăugat că cei care și-au depus mandatele nu au rezonat cu electoratul, fapt care a fost cauzat și de modul în care partidul nu a reușit să comunice faptul că această echipă este pe profilul electoratului.

„Au fost niște oameni care se pare că nu au rezonat cu electoratul. Nu am reușit să comunicăm noi, la nivel de partid, suficient de bine că această echipă este una care este pe profilul electoratului, că acești oameni îndeplinesc acele criterii de integritate, de profesionalism”, a spus liderul liberal.