24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Suntem încă departe de un discurs elegant, european, în conformitate cu gradul de civilizație al începutului de mileniu III. Scena politică românească actuală seamănă, din ce în ce mai mult, cu peisajul pe care Eugen Barbu l-a folosit în celebrul său roman Groapa. Periferia insalubră a existenței umane provoacă la un astfel de limbaj suburban, de mahala, coroziv și, în același timp, zgrunţuros pentru urechile, de altfel fine, ale spațiului din high life dâmbovițean.
Clasa politică postdecembristă suferă de o accelerată depreciere atât a limbajului public, cât mai ales a substanței pe care liderii politici încearcă să o ofere vieții reale.
Ludovic Orban nu poate fi confundat decât cu Ludovic Orban, din ce în ce mai adâncit în mizerie. ”Ultima mojicie făcută de Dragnea umple paharul. Să chemi la baie un jurnalist care te întreabă de nerealizarea promisiunilor electorale arată un comportament de interlop, de mardeiaş de la colţul străzii. Arată, de asemenea, atitudinea şefului PSD faţă de presa independentă, care îndrăzneşte să critice sau să pună întrebări incomode, atitudine de cenzor comunist. Devine o obligaţie morală pentru orice parlamentar să voteze scoaterea de pe faţa Parlamentului a acestui furuncul care desfigurează imaginea forului democratic cel mai reprezentativ” Dincolo de forțata spectaculozitate așteptă să ne inunde, după o inevitabilă cernere nu rămânem în urechi și în miros decât cu zgomotul specific tragerii apei, respective cu acea duhoare de hoit redat descompunerii. ”Comportament de interlop, de mardeiaș de la colțul străzii”(…) ”scoaterea de pe fața Parlamentului a acestui furuncul care desfigurează imaginea forului democratic cel mai reprezentativ”. În această frază invectivă este vorba despre președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, considerat în ierarhia puterilor, ”al treilea om în stat”.
Acest asalt asupra bunelor maniere, dar și asupra limbajului academic se dorește a schimba ordinea în preferințele celor mulți, astfel încât, de la Traian Băsescu citire, poporul este mult mai sensibil și mai atent la gesturile buruienoase decât la exprimările savante, cu un înalt coeficient estetic de adresare meșteșugită. Este mult mai simplu și mult mai economicos pentru unii (care nu mai au nevoie de meditații la limba română) să se exprime în public, fie chiar și numai prin înjurătură! Totul e să-ți nimicești dușmanul de moarte, cel care, până prin anii 2004, era considerat adversar politic. Atunci a venit Traian Băsescu, marinarul, stăpânul președenției jucătorului, cel care a rupt lanțurile cutumelor severe ale inevitabilei diplomații, pe care cea mai înaltă funcție în stat o impunea la nivelul Președinției.
De la Traian Băsescu citire scena politică românească a fost invadată de tot felul de personaje ciudate, greu de înțeles, domni și domnițe, cu un grad sporit de sălbăticie, atât prin forme, cât și prin limbaj, a cărui scop final a fost să se desprindă de inerţia cravatei, papionului, ținutelor de seară decente, explodând o data cu sânii opulenți ai celor care doreau să-și evidențieze statutul de lăptăreasă a națiunii. Chiar dacă un astfel de personaj nu a ezitat să sară cu parașuta, pentru a demonstra cât de bun președinte ar putea să fie, aterizând la punct fix (evident în brațele instructorului), chiar dacă încălecarea bidiviului din herghelia lui Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost făcută în colanții albi ca spuma, provocatori de forme sculpturale aflate în dinamica exclamațiilor de pe margine, care niciodată nu păstrau liniștea, tot timpul se terminau în oftaturi, cu ”e bună rău”, în coadă.
Evident că, într-o astfel de conjunctură, se poate vorbi despre provocare, întreținere, stimulare. Dă-i românului subiecte de bârfă și el nu se va ridica de jos până nu va slobozi chiuitura specifică descătușării, scârbavnica rostire (cu multe apropouri garnisită) ca într-o surprinzătoare meșteșugire, pe care mai apoi poeții cultivați, din categoria lui Vasile Alecsandri, o vor curăța, pieptăna, spăla, pentru ca, mai apoi, să o redea văzului și auzului în termenii unei creații demne de luat în seamă, demne de memorat.
Avem nevoie urgentă de astfel de măsuri de igienizare a spațiului politic. Ele sunt singurele care ne-ar mai putea salva, care ne-ar păstra la marginea urbană a unei realități din care nu lipsește reacțiile agresive și contondente, împotriva cărora doar gesturile intransigente și ferme ar putea să mai aibă succes.
ADI CRISTI
