Dîncu spune că primarii și prefecții trebuie să participe la cursuri de pregătire profesională

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a declarat marți că în strategia de formare a funcției publice sunt cuprinse proiecte care prin care primarii și prefecții trebuie să participe la o serie de cursuri specifice. „Strategia de formare a funcției publice pe care o avem în acest moment în vedere și pe care o pregătim pentru aprobare, o să o prezint în una din săptămânile viitoare și în Comisia pentru administrație, are mai multe principii care sunt legate de formarea continuă și formarea specifică sau recrutarea în sistemul administrației. Unul din principiile noastre cele mai importante este ca, indiferent de modul în care cineva ajunge să lucreze în administrația publică, prin alegeri, prin desemnare de către un partid politic sau prin concurs, trebuie să participe la un sistem de formare pentru orice funcție publică. Ne gândim și în cazul prefecților. Indiferent dacă ei vor fi numiți politic, să zicem, ei nu pot să fie numiți politic pur și simplu fără să aibă un curs de pregătire prealabilă pentru această funcție”, a spus Dîncu, la Palatul Parlamentului. El a adăugat că în cazul primarilor au fost gândite câteva proiecte de formare continuă. „Este vorba de o formare inițială, la începutul mandatului, și o formare continuă, pe tot parcursul mandatului pe care îl au. Există și o viziune europeană în acest sens. Noi ne gândim la o serie de cursuri care vor fi realizate în prima fază de Institutul Național de Administrație pe care îl creăm anul acesta, dar, până atunci, vom face câteva programe de formare cu ajutorul universităților din România care au zona de administrație și care au secții puternice în acest sens. O să gândim un sistem de cursuri, s-ar putea ca la început să fie opționale, pentru că nu sunt prevăzute în lege, dar după aceea să devină chiar componente obligatorii ale formării celor care lucrează în administrație. Va fi formare intensivă și apoi vor fi cursuri care vor veni din când în când pe anumite teme specifice cum ar fi: avizele publice, teme legate de dezvoltarea localităților, lucruri minime și altele, nu am gândit întregul sistem încă”, a spus Dîncu. Vicepremierul a fost prezent la Comisia pentru administrație a Camerei Deputaților unde a prezentat un bilanț al activității de până acum și proiectele pe care vrea să le implementeze în viitor.