Breaking News

APCR susţine demersurile privind îmbunătăţirea Programului naţional de scleroză multiplă

Alianţa Pacienţilor Cronici din România îşi exprimă susţinerea pentru demersurile iniţiate de către Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune, Asociaţia de Scleroză Multiplă Bucureşti şi Asociaţia Învingătorii Sclerozei Multiple privind îmbunătăţirea Programului naţional de scleroză multiplă în folosul persoanelor diagnosticate cu această afecţiune.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES de APCR, pacienţii au nevoie de stabilirea şi confirmarea diagnosticului cât mai repede, care se poate face în centre specializate, dotate cu aparatură medicală necesară şi cu personal medical specializat în diagnosticarea şi tratarea sclerozei multiple, dar şi de începerea tratamentului şi administrarea celui mai bun medicament.

„Iniţierea tratamentului se va face în unităţile de diagnosticare SM urmând ca o continuare a prescrierii terapiei să se facă de către medici neurologi prescriptori din oraşul de reşedinţă al pacientului şi, în cazul în care acest lucru nu este posibil, pacientul să aleagă spitalul/ clinica în care să continue tratamentul. Medicii prescriptori pot fi medici de spital sau de ambulatoriu. Deoarece majoritatea terapiilor pentru SM se administrează acasă de către pacient, este de preferat ca eliberarea terapiei să se facă prin farmaciile de circuit deschis, urmând modelul altor afecţiuni cronice precum: artrita reumatoidă, psoriazis, bolile inflamatorii intestinale etc. Eliberarea medicamentelor autoadministrabile prin farmaciile de circuit deschis ar îmbunătăţi accesul pacienţilor la medicaţie, ţinând cont şi de faptul că substanţele active necesită condiţii speciale de transport şi depozitare”, precizează sursa citată. Totodată, monitorizarea periodică a bolii se va face prin controale anuale realizate în unităţile de diagnosticare, iar în urma acestor controale, în funcţie de evoluţia pacientului, se poate schimba terapia, urmând ca pacientul să se întoarcă cu toate rezultatele controalelor şi cu recomandarea de tratament în oraşul de reşedinţă, iar medicul prescriptor din localitatea de reşedinţă să continue prescrierea terapiei.

„Considerăm că recuperarea medicală pentru pacienţii cu scleroză multiplă trebuie să fie continuă şi să acopere servicii de kinetoterapie, recuperare neurologică şi servicii de consiliere psihologică. Deoarece este o boală invalidantă care afectează în principal adulţii tineri, SM are un important impact emoţional datorat limitării mobilităţii, pierderii independenţei, pierderii locului de muncă şi, câteodată, pierderea familiei. Întrucât impactul afecţiunii asupra familiei este extrem de puternic, este recomandabil ca întreaga familie să beneficieze de consiliere psihologică”, se mai arată în comunicat. AGERPRES