Blocul ACUM va cere Curţii Constituţionale să invalideze rezultatele alegerilor

Blocul electoral ACUM (constituit din PAS /Partidul Acţiune şi Solidaritate/ şi PPDA /Partidul ‘Platforma Demnitate şi Adevăr’/) a prezentat marţi un raport care cuprinde mai multe pretinse fraude electorale ce ar fi influenţat – în opinia sa – într-un mod decisiv rezultatele scrutinului legislativ din 24 februarie din Republica Moldova, reiterând că alegerile nu au fost nici libere şi nici corecte, informează postul de radio Europa Liberă.

Acest raport urmează să fie trimis Curţii Constituţionale înainte ca aceasta să confirme sau să infirme legalitatea recentelor alegeri parlamentare.

Blocul ACUM a subliniat că va cere Curţii Constituţionale să invalideze rezultatele în cele două circumscripţii uninominale arondate regiunii transnistrene, despre care susţine – fapt confirmat şi de observatorii Promo-LEX – că acolo au votat alegători aduşi în mod organizat şi plătiţi la secţiile de votare.

Totodată, liderii ACUM, Maia Sandu şi Andrei Năstase, solicita invalidarea alegerilor în circumscripţiile din Nisporeni şi Orhei câştigate de liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, şi, respectiv, Ilan Şor – controversatul primar al Orheiului – ca urmare a mituirii sistematice a alegătorilor.

De asemenea, Curţii i se va cere invalidarea rezultatelor din circumscripţia Râşcani (nord) pentru că acolo candidatul blocului ACUM a fost exclus din cursă cu doar o zi înainte de alegeri.

Anterior, Partidul Socialiştilor şi PD au contestat şi ele rezultatele în câteva circumscripţii: socialiştii – în şase, unde rezultatele au fost obţinute ‘pe muchie de cuţit’ cu diferenţa de câteva zeci de voturi, iar democraţii au contestat, între altele, alegerile în circumscripţiile câştigate de Andrei Năstase şi Liviu Vovc, de la blocul ACUM.

Spre deosebire însă de socialişti şi PD, care le-au contestat în instanţele de judecată, blocul ACUM se va adresa direct Curţii Constituţionale, explicând că nu ar exista proceduri juridice care să poată conduce la soluţii adecvate obţinute în instanţele de fond.

Blocul ACUM susţine că a înregistrat doar în ziua votului peste 1.500 de incidente, cu 400 mai multe decât a semnalat reţeaua naţională de observatori a Asociaţiei Promo-LEX. Incidentele se referă, între altele, la coruperea alegătorilor, transportul organizat al acestora, nereguli în listele electorale şi folosirea de resurse administrative, potrivit postului de radio Europa Liberă.

Conform canalului media citat, încălcări în mare parte similare se regăsesc şi în rapoartele preliminare ale observatorilor internaţionali, inclusiv ale OSCE. Numai că în timp ce OSCE a concluzionat că scrutinul a fost în mare parte liber şi corect, poziţia blocului ACUM e diametral opusă, potrivit Europa Liberă.

Comisia Electorală Centrală de la Chişinău a prezentat luni toate actele cerute de legislaţie Curţii Constituţionale pentru validarea scrutinului. După aceasta, în termen de 5 zile de la primirea actelor de la Comisia electorală, dar nu mai devreme de soluţionarea în instanţă a contestaţiilor, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor şi validează mandatele deputaţilor aleşi, conform media de peste Prut. AGERPRES