Cooperaţia de consum îşi va extinde activitatea în mediul rural

Peste 300 de magazine ale cooperaţiei de consum din spaţiul rural vor fi modernizate în următorii patru ani. De asemenea, vor fi deschise noi case de deservire socială, puncte de colectare a producţiei agricole, pieţe agricole şi întreprinderi de alimentaţie publică, informează MOLDPRES.Aceste sarcini au fost trasate la cel de-al XVI-a Congres al Cooperaţiei de Consum din R. Moldova, care şi-a desfăşurat lucrările la Chişinău.Solicitat de MOLDPRES, preşedintele Biroului Executiv al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum  „Moldcoop”, Vasile Carauş, a menţionat că în ultimul deceniu în localităţile rurale au dispărut mai multe obiective de menire socială.„Locuitorii de la sate au nevoie şi de magazine moderne, şi de ateliere de reparaţie a hainelor şi încălţămintei, precum şi de alte întreprinderi prestări-servicii. O problemă o constituie pregătirea cadrelor pentru noile structuri. Sperăm că o vom soluţiona şi pe aceasta, deoarece organizaţia noastră are în subordine Universitatea Cooperatist-Comercială, în care anual sînt organizate cursuri pentru specialiştii din domeniile de achiziţii, comerţ, contabilitate, organizarea muncii statutare şi serviciului personal”, a precizat Vasile Carauş.Potrivit sursei citate, în perioada 2012-2015 au fost modernizate circa 200 de unităţi comerciale, 54 de întreprinderi de alimentaţie publică şi au fost deschise 30 de magazine de tip „Coop-Prim”. Totodată, a constatat Vasile Carauş, în domeniul respectiv există rezerve nevalorificate cum ar fi prestarea serviciilor de alimentaţie publică în instituţiile de învăţămînt, pe traseele turistice, etc.Moldcoop dispune de 1100 de întreprinderi proprii, în care activează circa 5000 de angajaţi. În ultimii patru ani, prin intermediul reţelei de comerţ cu amănuntul a Moldcoop-ului au fost comercializate mărfuri în valoare de 3,1 miliarde de lei. Totodată, în perioada respectivă transferurile la bugetul consolidat a impozitelor, taxelor, contribuţiilor de asigurări sociale şi medicale au constituit aproape 432 milioane lei.