PDM va pregăti mecanismele necesare pentru modificarea Constituţiei

Odată ce parlamentul îşi va începe activitatea, echipa Partidului Democrat va pregăti toate mecanismele necesare pentru a lansa procedurile legale de modificare a Constituţiei în urma plebiscitului din 24 februarie. Anunţul a fost făcut astăzi de preşedintele parlamentului, Andrian Candu, în cadrul unui briefing de presă, susținut după ședința Consiliului Executiv al formațiunii, comunică MOLDPRES.

Șeful legislativului a mulțumit cetățenilor care au susținut subiectele expuse la referendum. “Mă bucură faptul că referendumul a fost susținut nu doar de electoratul PDM, ci şi de cetățenii care au alte viziuni politice”, a opinat Candu.

El a specificat că procedurile de modificare a legii supreme sunt destul de dificile şi trebuie discutate cu Comisia de la Veneția. “Referendumul este un succes al PDM şi al cetățenilor ţării”, a conchis speakerul.

Astăzi Curtea Constituțională a confirmat rezultatele referendumului consultativ. Potrivit datelor confirmate de CCM, la plebiscit au participat 1144261 persoane, peste 39,78 % din alegătorii înscriși în liste, rata necesară pentru validare fiind depășită. La întrebarea „Sunteți pentru reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61?”, 744529 de alegători au votat Pro, iar  266188 – Contra. Pentru cea de-a a doua întrebare „Sunteți pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputații din funcție dacă nu își îndeplinesc corespunzător obligațiile lor?” şi-au exprimat opțiunea mai puțini alegători, circa 1143397, dintre care 808206 s-au declarat Pro, iar 202497 – Contra.