Breaking News

Peste 180 de muzicieni vor participa la Festivalul Internațional ”Zilele Muzicii Noi”

Două concerte simfonice, patru concerte camerale și un concert de muzică corală vor fi susținute  în cadrul celei de-a 28-a ediții a Festivalului Internațional ”Zilele Muzicii Noi”, care se va desfășura în perioada 7-13 iunie în R. Moldova. Pe scenă vor evolua peste 180 de muzicieni din țară și de peste hotare, informează MOLDPRES.

În cadrul unei conferințe de presă de astăzi, președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova (UCMM), Paul Gamurari, director executiv și co-director al festivalului, a menționat că pe parcursul celor 7 zile, spectatorii vor putea savura creații ale compozitorilor români, spanioli, estonieni, americani, ruși, precum și ale clasicilor muzicii contemporane universale. Potrivit lui Paul Gamurari, primul concert, care va avea loc pe 7 iunie, la ora 18.00,  la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici”, va fi susținut  de Orchestra Simfonică a instituției, dirijor Mihail Agafița. Vor fi interpretate lucrări de compozitorii Ghenadie Ciobanu, Laurențiu Gondiu, Alfred Alessandrescu – un clasic al școlii componistice românești. În cadrul aceluiași concert, violonistul român Franceso Ionașcu va interpreta Concertul pentru vioară și orchestră Nr. 1  de Serghei Prokofiev.

”Al doilea concert va avea loc la Filarmonica Națională pe data de 8 iunie și va fi susținut de reputatul Cvartet Gaudeamus de la Brașov, România. În cea de a treia zi a Festivalului, Orchestra Simfonică Națională a Companiei Teleradio-Moldova, sub bagheta dirijorului  Gh. Mustea va susține un concert simfonic, care va cuprinde o creație a compozitorului american Primous Fountain, precum și lucrări ale compozitorilor A. Iorgulescu și D. Dediu. Primele trei concerte ale ediției din acest an a Festivalului sunt parte a proiectului Muzica românească de pe ambele maluri ale Prutului și sunt organizate în parteneriat cu Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău”, a precizat Paul Gamurari.

Estonian Trio (Maila Ladna – pian, Aare Tamesalu, – violoncel, Arvo Leibur – vioară) va susține la Muzeul Național de Artă a Moldovei pe data de 10 iunie un concert cameral, în care vor fi interpretate lucrări ale compozitorilor contemporani estonieni cu renume mondial. Concertul-dialog moldo-spaniol susținut la Filarmonica Națională pe 11 iunie de Ansamblul Ars Poetica va include lucrări în primă audiție mondială ale compozitorilor din Spania – Jose Del Valle, Paco Molina, Jose Bru și ale compozitorilor din Moldova – Ghenadie Ciobanu, Vladimir Beleaev, Vlad Burlea și Lidia Ciubuc.

Crescendo e diminuendo, Concertul omagial – Elena Mironenco – muzicolog, profesor universitar în cadrul Filarmonicii Naționale ,,Serghei Lunchevici”, va include piese camerale ale compozitorilor din România și R. Moldova cu implicarea Ansamblului Ars Poetica și a instrumentiștilor din Moldova și România. Itinerarul artistic al ediției din acest an a Festivalului ZMN se va finaliza cu un concert de muzică corală, susținut de către Capela corală Moldova, dirijor Gabriela Tocari. Programul va conține creații ale compozitorilor din R. Moldova și România. În cadrul ediției din acest an sunt preconizate și alte evenimente: master-class cu membrii Estonian Trio din Estonia, moment omagial Elena Mironenco, prilejuit de aniversarea muzicologului, precum și lansări de carte.

Paul Gamurari a mai spus că inițierea acestui festival de către maestrul Ghenadie Ciobanu a avut mai multe scopuri, care rămân a fi actuale în continuare: familiarizarea specialiștilor, creatorilor de muzică, interpreților, criticilor muzicali de la noi, dar și publicului meloman cu valorile artei contemporane muzicale, complinirea spațiului informațional cu referire la arta muzicală contemporană, internaționalizarea creației muzicale și artei interpretative autohtone prin conectarea la procesele muzicale de pe glob și formarea unui spațiu al artei muzicale contemporane.

La rândul său, compozitorul Ghenadie Ciobanu, director fondator și director artistic al festivalului, a afirmat că de la o ediție la alta a acestuia crește nivelul artistic al muzicienilor și colectivelor artistice în ceea ce privește interpretarea muzicii contemporane. ”Festivalul Zilele Muzicii Noi reprezintă o platformă importantă pentru comunicare și pentru  conectarea la procesele internaționale muzicale de pe glob”,  a constatat Ghenadie Ciobanu.

Prezent la eveniment, directorul Institutului Cultural Român ”Mihai Eminescu”, Valeriu Matei a spus că  instituția pe care o conduce finanțează al șaptelea an la rând acest festival.  La ediția din anul curent ea a acordat 130 de mii de lei. Iar secretarul UCMM, compozitorul Vlad Burlea a menționat că muzica nouă se adresează elitelor și la eveniment participă mai mulți oameni de cultură: scriitori, artiști plastici, actori, regizori, etc.

Prima ediție a Festivalului Internațional ”Zilele Muzicii Noi” a avut loc în 1991. La cele 28 de ediții au participat compozitori, dirijori și interpreți din mai mult de 45 de țări din Europa,  America de Nord, America Latină, Orientului Apropiat, Asia Centrală și Orientul Îndepărtat. În total, au fost susținute 370 de concerte și interpretate 1500 de lucrări muzicale.